Tot mai puține persoane din Caraș-Severin aleg să doneze sânge și să salveze astfel o viață. Un semnal de alarmă în acest sens trage astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, coordonatorul Centrului de Transfuzii din Reșița, Rodica Neaga.
Ieri, de exemplu, doar 13 persoane au participat la acțiunea de colectare de sânge organizată de centrul reșițean cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, marcată anual pe data de 14 iunie. Lunar, cel mult 500 de persoane se prezintă la centru, a adăugat Rodica Neaga. Numărul acestora este de multe ori insuficient, având în vedere că Centrul de Transfuzii din Reșița trebuie să acopere necesarul de sânge de la Spitalul Județean de Urgență din municipiușl de pe Bârzava, de la spitalele din Caransebeș și Oravița. În plus, se primesc de multe ori solicitări și din județele Timiș și Hunedoara.
Reprezentanții centrului încearcă să acopere deficitul de sânge, prin campaniile de colectare organizate lunar la Caransebeș și Moldova Nouă. Deasemenea, în sprijinul centrului sar și reprezentanții Jandarmeriei, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Poliției, care donează periodic sânge, afirmă Rodica Neaga. Conform acesteia, în general lipsesc grupele A2 negativ și B negativ.
14 Iunie este Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge. În acest an sărbătoarea se desfăşoară sub deviza Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, “Donează sânge pentru cele care dăruiesc viaţa” şi se concentrează pe încurajarea donării benevole de sânge pentru mame şi salvarea a două vieţi în acelaşi timp.
De asemenea, evenimentul îşi propune, pe lângă recunoaşterea şi preţuirea donatorilor de sânge existenţi, promovarea importanţei donării benevole de sânge în rândul populaţiei din România, în vederea creşterii numărului de donatori şi mai ales a fidelizării acestora.
Karina TINCUL
