Doinitorul Banatului, omagiat în satul natal!

modelmic

Doinitorul Banatul, Achim Nica, trecut la cele veșnice în urmă cu trei ani, a fost omagiat în satul natal Obreja. La festivalul organizat în amintirea acestuia au fost prezenți atât oameni de cultură și reprezentanți ai autorităților locale și județene, cât și fii ai satului, care își amintesc cu nostalgie de doinele cu care îi încânta odată cunoscutul rapsod. 

Cea de-a treia ediția a Festivalului a debutat cu o sesiune de comunicări, derulată sub genericul „Obreja, nume de legendă”, la care au participat și luat cuvântul o mai mulți oameni de cultură, printre care publicistul Titus Crisciu, care a omagiat personalitatea lui Achim Nica citând declarațiile apreciative la adresa acestuia ale unor personalităţi din lumea folclorului şi nu numai, profesorul Marcu Mihail Deleanu, profesorul Adela Lungu Schindler (care și-a prezentat cu acest prilej volumul „Practici carnavalești de Lăsatul Secului”) și directorul Arhivelor Statului, filiala Caraș-Severin, Ovidiu Roșu, care a prezentat participanților un scurt istoric al Comunităţii de avere  şi a punctat activitatea acestei comunităţi pe raza comunei Obreja.

Festivalul dedicat marelui rapsod Achim Nica nu ar fi fost complet fără spectacolul folcloric la care și-au dat concursul ansambluri folclorice din Reșița, Timișoara și bineînțeles Obreja, precum și îndrăgiți interpreți de muzică populară, atât din Banat cât și din Ardeal. Spectacolul a fost prezentat de o fiică a satului, Ana Zeicu, în prezent profesor de limba română la Ministerul Educației.

Prezent la eveniment a fost și președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, acesta felicitând Consiliul Local și pe primarul comunei Obreja, Ion Peia pentru organizarea evenimentului: „Aici folclorul este la el acasă, lângă Vârful Gugu, în Gugulania noastră. Îi felicit pe cei care pot să facă asemenea evenimente, să le susțină, când știți foarte bine că nevoile noaste sunt din ce în ce mai mari, iar cultura nu vine decât să ne hrănească spiritual în momente de sărbătoare așa cum este acesta”, a precizat deputatul de Caraș-Severin.

Cel care a fost cunoscut sub numele de ”Doinitorul Banatului”, s-a născut la Obreja, pe data de 20 ianuarie 1930, numele lui fiind inclus în galeria marilor interpreți ai cântecului popular românesc. Achim Nica și-a început cariera muzicală destul de târziu, la vârsta de 30 de ani, dar a ajuns rapid să fie cunoscut în muzica populară din Banat, dar și din România, doinele sale devenind nemuritoare. Printre cele mai cunoscute piese al Doinitorului Banatului se numără fără îndoială „La Obreja într-o grădină”

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157653248752851″]

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei