
Doi tineri, acuzați că ar fi atentat la viața unui cetățean german, au fost prinși în județul Caraș-Severin, mai exact în satul Tirol.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin și Secția 5 Poliție Rurală Bocșa i-au depistat ieri, pe raza localității Tirol, pe cei doi tineri cu vârste de 17 și 21 de ani. Aceștia sunt bănuiți că, la începutul acestui an, ar fi săvârșit o tentativă de omor asupra unui cetățean german.
Autoritățile judiciare din Germania au emis mandate europene de arestare pe numele celor doi tineri.
„Cei doi tineri urmăriți internațional au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dipus reținerea pentru 24 de ore a acestora și magistraților Curții de Apel Timișoara, cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.
Până la finalizarea procedurilor de predare către autoritățile din Germania, aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Timiș”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
Elena FRANȚ