Din Parlament, Carașul se vede ca un Tenerife local în ceea ce privește turismul! „O vacanță aici poate fi cea mai frumoasă vacanță”

modelmic+editorial

 

 

Mândră de locurile natale, deputatul Valeria Schelean a demarat o adevărata campanile online de promovare a turismului cărășean. Dincolo de drumurile sparte, parcările lipsă și lipsa oricărei forme de organizare și logică, turismul din județ pare că încă merge, dar asta numai datorită frumuseților naturale care ne fac cinste.

Tocmai pe acestea a încercat Schelean să le scoată în evidență și să le promoveze cu ecou de la București, în toată țara.

„Văliug, Gărâna, Poiana Mărului, Cheile Nerei, Morile de apă de la Rudăria, Lacul Ochiul Bei, Cascada Bigăr, Centrul istoric al Băilor Herculane, Gara Băile Herculane, Clisura Dunării, cel mai frumos defileu din Europa, ultima biserică de lemn din Banatul de Munte, Muzeul locomotivelor cu abur Reșița, Teatrul Vechi Mihai Eminescu Oravița, Obeliscul din Rusca Montană, toate aceste locuri pot fi destinația voastră din această vacanță și vă garantez că sunt locuri unice, minunate și că vă vor încărca de energia de care aveți nevoie! Vino în Caraș, vino în #vacanțăînCaraș!  

Este vară și foarte mulți români sunt cu gândul la vacanță. Suntem în căutarea unor locuri minunate, care să ne rămână în minte și în suflet, dorim să avem o atmosferă plăcută și educativă pentru copiii noștri, am auzit de mute ori că România este minunată, dar parcă nu reușim să numim repede foarte multe locuri de vacanță.

Da, România are stațiuni frumoase pe Valea Prahovei. Acum este perioada perfectă pentru a te răcori în stațiunile de la malul Mării Negre. Dar România este mult mai mare și plină de locuri grozave, altele decât aceste două zone.

Cred că este de datoria noastră, a oamenilor locurilor, să vorbim despre atracțiile turistice de la noi de acasă. Cred că fiecare poate face acest lucru și astfel putem promova turismul local, valorile noastre, putem ajuta la dezvoltarea localităților noastre. Despre asta vor fi următoarele mele postări.

Despre Carașul meu, despre cât de frumos este aici, despre ce lucruri grozave, unice, puteți descoperi aici. Această serie de postări va fi despre vacanțe în familie, despre amintiri superbe, despre cum o vacanță în Caraș-Severin poate fi cea mai frumoasă vacanță”, explică Valeria Schelean.
 

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei