După corecţia aspră aplicată Dunării Călăraşi de jucătorii Muncitorului Reşiţa, cu un neverosimil scor final de 9-2 (nici în liga naţională de handbal HC Adrian Petrea nu a iertat în acest sezon Dunărea Călăraşi antrenată de profesorul Omer), futsalul revine în Polivalenta din Reşiţa.
Nu mai departe decât astăzi, de la ora 17:00, formaţia de liga întâi Muncitorul Reşiţa, manageriată de Directorul Tehnic Viorel Lolea şi pregătită de Sile Giurcanu şi Ion Roman, va întâlni la Sala Polivalentă echipa Galactic Focşani, ocupanta locului 11 în ierarhia futsalului românesc.
După 7 etape disputate, Muncitorul Reşiţa se află pe locul 9, cu 9 puncte acumulate iar speranţa publicului de acasă este ca victoria să nu le scape printre degete bănăţenilor de la poalele Semenicului.
Aşteptăm cu interes jocul echipei Muncitorul Reşiţa şi fie ca victoria reşiţenilor de astăzi să fie dedicată memoriei celui care a trăit cu întreaga lui fiinţă pentru fotbalul şi sportul reşiţean, cronicarul şi fotoreporterul Petru Fuchs, cel care a plecat dintre noi în urmă cu mai puţin de 3 zile.
Sergiu TABAN

