Despre omenie şi binele public

Ultima campanie electorală pentru alegerile locale e pe terminate, iar ceea ce de la început se anunţa a fi o încleştare colosală, cu tunete şi fulgere, pare să eşueze în fâsâitul unui balon gros, înţepat cu un ac fin şi timid ca un zâmbet de călugăriţă! Protagoniştii mai mult s-au tatonat decât s-au bumbăcit, semn că nici avântul n-a prisosit, nici cauza nu-i pe atât de nobilă sau plină de interes pe cât pare. În lipsă de altceva, mai toţi actorii şi-au ascuns cu dibace perfidie interesele personale şi de grup sub atât de tocita lozincă a binelui public, pe care toţi se pare că-l vor cu tot dinadinsul, dar cei mai mulţi nu știu nici măcar să-l definească, darămite să ne spună cum se ajunge la el!…

Ne place sau nu, pentru candidaţii serioşi, care şi-au văzut de treburile lor la timpul la care aceste treburi trebuiau văzute, campania s-a încheiat deja. Ei sunt în postura jocheilor de la cursele de cai, atunci când știu că bidiviul de sub ei fie s-a detaşat în câştigător, fie este în linie cu un altul şi când cravaşa nu mai are rost – mai mult strică decât răcoreşte! Acest lucru presupune însă ca respectivul jocheu să cunoască niște reguli elementare, menite să-l califice în ochii oamenilor şi în sufletul calului; iar necunoaşterea lor e sinonimă cu dezastrul.

Spuneam că n-au prea fost bumbăceli notabile în campania aceasta şi că între ea şi trecutele campanii, cu jerbe de scântei, e o mare diferenţă! Să fie vorba, oare, de omenie şi de bun simţ în această „sifonare“ politică, în care protagoniştii au părut mai degrabă amatori de vin roşu cu borviz, „pângărind natura şi compromiţând beţia“, vorba celebrului Păstorel Teodoreanu? Greu de crezut că încape omenia în politică şi „se sparie gândul“ la idea unui compromis de genul „gentlemen agreement“ între candidaţi! Mai degrabă putem presupune că la vârf au fost puţini competitori – în cazul judeţului nostru doar doi – şi că aceştia au ştiut din start că au forţe sensibil egale, neîndrăznind să-şi ia adversarul la tăvăleală în adevăratul sens al cuvântului. Sensibil egali la doctrine nu puteau să fie, pentru că liberalismul şi social-democraţia sunt ca apa şi untdelemnul; mai degrabă se ştiau sensibili egali la acele însăilări cu aparenţă ideatică produse pe plan local, în care stânga seamănă atât de bine cu dreapta şi amândouă cu centrul încât îţi vine să spui că pentru mai toţi candidaţii, electoratul nu e numai o masă de manevră, ci şi o sumă de (mă iertaţi!) proşti, numai bună de pus la jugul votului! Sensibil egali la disponibilitatea de a nu spune adevărul, sau de a-l îmbrăca în forme neinteligibile. Sensibil egali în înclinaţia de a respecta sau nu legea şi de a clama cu voci stentorice că legea e sfântă pentru ei. Sensibili egali în a scoate pe tapet interesul pentru binele public şi de ascunde cu îndărătnicie motorul interesului personal. Sensibil egali în a se arăta omenoşi şi sufletişti, plini de abnegaţie şi solicitudine faţă de durerile cetăţeanului. În fine, sensibil egali în teama faţă de posibilele dezvăluiri ale celuilalt, cât si faţă de propriile slăbiciuni şi defecte…

Partidele şi partiduleţele noi (noua lege a partidelor, care le trimite în derizoriu, permiţându-le să se înfiinţeze cu trei membri, este o inepţie!) au şi ele şansele lor, ca şi puţinii candidaţi independenţi care au avut curajul să intre în competiţie; şi ar fi bine ca electoratul să materializeze aceste şanse, pentru a diversifica şi a democratiza consiliile locale şi judeţene şi a evita aplicarea legii braconajului şi în administraţie, care, după spusele prietenului Traian Jurchela, arată că cea mai eficientă împărţeală la vânătoare este împărţeala la doi!…

Am mai remarcat acum, pe final, proasta inspiraţie a unor competitori de a ataca, ce-i drept, cam anemic şi fără convingere, încălcând regula de aur care spune că cine atacă în ultima treime de campanie şi nu are în mânecă un as paradigmatic, va pierde! Mizez pe justeţea acestei reguli şi vă invit şi pe dumneavoastră să o mai verificăm împreună încă o dată; totodată, îi desfid pe sfătuitorii de pripas, oploşiţi pe la uşile candidaţilor, ca şi pe eternii „jurnalişti“ tabloidici şi „mesianici“, oploşiţi pe la portofelele lor, spunându-le că omenia şi binele public nu au preţ şi că până şi politica îşi are regulile ei, scrise sau nescrise!

Liviu SPĂTARU 

foto: saccsiv.wordpress.com