
În conferința de presă a conducerii naționale PRO România, organizată de coordonatorul județean Sorin Simescu la sediul de la Reșița, secretarul general al acestei formațiuni, deputatul Ion Mocioalcă, a ținut să puncteze câteva aspecte legate de așteptările pe care le au simpatizanții partidului, în raport cu scorul pe care l-ar putea produce partidul la viitoarele alegeri.
„Partidul e în coagulare, e la început. Toată lumea se așteaptă ca PRO România să facă 40 – 50% la alegeri, cum am făcut la PSD, pentru că sunt eu la PRO România. NU! Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că la această oră nu avem organizații peste tot în județ. Dar se lucrează în toate zonele. Iar dacă cumva președintele Victor Ponta sau colegii mei se întâlnesc cu un primar, pentru toată presa constituie un eveniment. Nu, nu este niciun eveniment! Acești primari, pur și simplu sunt prieteni cu Victor Ponta de când era prim-ministru și pe mulți dintre ei i-a ajutat. Sigur că cea mai mare parte dintre primari, de exemplu, primarul de Oțelu-Roșu, care este finul meu, sigur va câștiga alegerile de la orice partid, chiar și independent. Acum și eu îi îndrum pe primari, dragi prieteni, rămâneți la PSD și luați de acolo și ultimul leuț care vi se dă, numai să li se dea și după aceea vă decideți asupra doctrinei pe care o veți urma, nu poate fi decât un sfat prietenesc. Pentru că și politica se face pe interes!“, a recunoscut într-un moment de maximă sinceritate politicianul Mocioalcă.
Nu ne-am propune în vreun fel să-l deranjăm pe fostul lider PSD cărășean din logica pe care o propune dezbaterii, dar ar fi meritat să aflăm de la domnia sa, dacă aceste cumetrii și selecții „de suflet“ nași-fini din politica de pe la noi, nu au, de cele mai multe ori, rațiuni care ascund tot interese, desigur, diferite de la caz la caz, unele vădite, altele mai puțin?
Iar pentru a continua să facă lumină în bezna care s-a așternut peste mințile întunecate ale alegătorilor bănățeni care, ce-i drept, în ultima perioadă nu au mai înțeles mare lucru din scenariul jucat pe scena politică a Caraș-Severinului, parlamentarul Mocioalcă și-a continuat expozeul:
„Să nu credeți că acei primari PD-iști sau PNL-iști, care au venit la PSD când eu eram președinte, au venit de dragul meu. Nu! Au venit pe interes! La o parte din ei am reușit să le satisfac cerințele, la o parte nu, pentru că așa e în politică. Iar cine crede că mănâncă tot, bea tot și iubește tot, se înșeală! Avem unul la București, care crede că poate să face aceste trei lucruri, pe care l-am părăsit, tocmai pentru faptul că am vrut să stau lângă niște oameni normali și de viitor în politică“, a ținut să precizeze Mocioalcă, aflat la al cincilea mandat de deputat ales pe listele unui singur partid, PSD.
Sergiu TABAN
Bineinteles !!!! Are dreptate domnul Mocioalca …politica se face pe interes dare doar pentru interesul dumnealui. Nu se vorbeste niciodata de interesul cetateanului, de ce avem noi nevoie ca cetateni, ci doar de ce au nevoie domnii parlamentari. Ce a-ti facut pentru cetateni domnule Mocioalca in atatia ani de parlamentar ???Nu spuneti ca v-ati luptat pentru bani ca aia oricum veneau in functie de voturile aduse de judet , ci real ceva palpabil….. Nimic….Pe unde a-ti trecut doar faliment si insolventa…..Asa ca nu mai dati sfaturi nici la primari nici la cetateni. O mare surpriza si zic eu normala ar fi ca cei ce pot vota si o vor face sa nu va mai aleaga pe nici o lista …. nici chir pe cea de bucate !!!! Traiasca Romania dar nu si cei care isi bat joc de ea!!!!