
Președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan rămâne o consecventă susținătoare a proiectelor guvernamentale pe care executivul Dăncilă le pune în practică și la început de an nou. După cum precizezază parlamentarul social-democrat, în 2019 fermierii vor putea beneficia de un program de sprijinire a cultivării usturoiului, pe modelul programului pentru tomate, sprijinul fiind de 1.000 de euro pentru un hectar cultivat, după cum a precizat Ministrul Agriculturii, Petre Daea.
În acelaşi timp, există și o condiţie de bază, pentru ca fermierul să intre în acest program de sprijin. „Suprafaţa minimă cultivată cu usturoi trebuie să fie de trei hectare. În plus, fermierii vor trebui să dețină atestat de producător, să comunice Direcțiilor Agricole Județene rezultatele recoltelor și să își valorifice producția.
Fermierii care aplică pentru acest program vor putea folosi banii doar pentru cheltuieli legate de administrarea culturii (achiziționarea de semințe, întreținerea culturii etc.) și vor putea cumpara utilaje agricole“, afirmă deputatul cărășean Luminița Jivan.
Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, se arată în nota de fundamentare.
Bugetul schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi’ se aprobă anual, iar programul se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019 – 2021.
Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt producătorii agricoli. persoane fizice, care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare.
De asemenea, prin proiectul de act normativ se prevede interdicţia acordării ajutorului de minimis solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de usturoi este obţinută prin divizarea unei exploataţii existente la data de 1 ianuarie a anului de cerere, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare cumpărare.
Valorificarea producţiei se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.
În ultimii opt ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producţia de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 55.000 de tone anul trecut, în timp ce importurile au crescut semnificativ pentru a asigura consumul intern.
Este important de menționat că programul se află în circuitul de avizare.
Sergiu TABAN
“În ultimii opt ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producţia de usturoi …”
Foarte rău! Se zice că usturoiul alungă … demonii.
“sprijinul fiind de 1.000 de euro pentru un hectar cultivat”, cam 490 de euro pentru jurişti, 490 de euro pentru contabili, 10 de euro de comision bancar şi poate îi mai rămân şi fermierului 10 euro / hectar, inclusiv alergătura.
Ceea ce nu se întâmplă la usturoiul … chinezesc
Greşesc?