Deputat Luminița Jivan, despre alocațiile pentru copii: „PSD a intervenit pentru a repara greșelile Opoziției!“

modelmic

Totul e bine, când se termină cu bine! Astfel am putea defini dezbaterile până la ore târzii în noapte, care au condus, în cele din urmă la adoptarea Bugetului pe 2019!

Astăzi s-a finalizat și votul pentru bugetul pe 2019 și a fost adoptat cu 275 de voturi pentru! Am votat pentru un buget al investițiilor, creșterii și dezvoltării! Bugetul realizat de Guvern indică faptul că este unul echilibrat și deplin sustenabil, construit pe o evoluție mai bună și indicatori esențiali mai performanți!“, a ținut să precizeze deputatul Luminița Jivan, cea care face parte din Comisia parlamentară de buget, finanțe și bănci.

Despre nenumăratele discuții pe tema creșterii alocațiilor pentru copii pe care a inițiat-o PNL, liderul social-democrat din Caraș-Severin, Luminița Jivan, a declarat:

Ceea ce trebuia să fie un lucru bun, un subiect frumos, s-a transformat în tevatură. Subiectul privind alocațiile copiilor a devenit unul sensibil, asta doar din cauza celor din opoziție care, deși au încercat să facă un lucru bun, nu au reușit, iar Partidul Social Democrat a intervenit pentru a repara greșelile lor.

Legile și economia funcționează într-un singur fel, iar colegii parlamentari din opoziție ar trebui să cunoască foarte bine aceste prevederi. Prin urmare, alocațiile de stat pentru copii sunt prevăzute în Legea nr. 61/1993, cu modificările și completările ulterioare, mai exact la art. 3. Pentru a putea majora alocațiile copiilor este necesară modificarea acestei legi, NU a Legii Bugetului, deoarece Legea Bugetului stabilește DOAR bugetele instituțiilor, nu drepturi ale persoanelor fizice. Mai mult decât atât, sursa financiară evocată de opoziție este una eronată, iar calculele au fost greșite întrucât suma propusă era insuficientă pentru majorările cerute“, a explicat deputatul Luminița Jivan prezentă în această săptămână la toate dezbaterile privind noua Lege a Bugetului, atât în cadrul comisiei, la grup, cât și în plen“, a explicat deputatul cărășean Luminița Jivan.

Prin urmare, pentru mărirea alocațiilor de stat pentru copii este necesară ULTERIOR adoptării Legii Bugetului, modificarea Legii nr.61/1993, care va fi facută de Guvern prin OUG.

La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a ținut încă de aseară să facă lumină în ceea ce privește amendamentul referitor la alocațiile copiilor, vorbind despre deficitul bugetului general consolidat care devine 2,76% din PIB.  „Sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi, sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat.” a precizat liderul PSD România.

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    „Legile și economia funcționează într-un singur fel …“

    Adică ca pe la noi.
    Legea entropiei spune ca toate sistemele (fizice) lasate liber tind sa devina dezordonate :)

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei