Deputat Ion Mocioalcă: trebuie ca în 2016 să câştigăm Consiliul Judeţean cărăşean!

psd-cs

Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, alături de preşedintele executiv Mihai Stepanescu, de deputatul PSD Ioan Benga, au susţinut astăzi o conferinţă de presă în care au salutat rezultatele foarte bune obţinute la alegerile europarlamentare. „În 55 de localităţi din cele 70, în 7 oraşe din 8 ale judeţului, PSD a reuşit să câştige clar, într-un judeţ dominat până acum de dreapta politică“, a afirmat liderul stângii cărăşene, deputatul Ion Mocioalcă. „ 40% din voturile cărăşenilor reprezintă un scor pe care nu l-a realizat niciun partid până acum în Caraş-Severin. A fost o repetiţie cu costume şi cu public pentru alegerile prezidenţiale din toamnă“, a continuat triumfător Mocioalcă. Preşedintele PSD Caraş-Severin a ţinut să remarce buna colaborare în realizarea acestui rezultat cu UNPR-ul dar a lăsat să se înţeleagă faptul că PC-ul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. De asemenea, Ion Mocioalcă l-a nominalizat pe Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa, ca fiind politicianul care a condus cu succes campania europarlamentară a USD-ului la nivel de judeţ. Nu s-a făcut rabat nici la demontarea mitului dreptei în localităţi precum Caransebeş, Fârliug sau Bocşa.

În ce priveşte municipiul Caransebeş, Mocioalcă a mărturisit că pentru momentul 2016, PSD va pregăti un candidat surpriză care să atace fotoliul de primar în oraşul de pe Timiş. În ceea ce îl priveşte pe Mihai Stepanescu, social democratul a spus că nu are nicio emoţie privind câştigarea alegerilor locale la Reşiţa de către actualul edil. „Ca plan pe termen mediu, ne propunem şi trebuie să câştigăm Consiliul Judeţean Caraş-Severin, începând cu 2016“ a concluzionat liderul social democrat Ion Mocioalcă. Întrebat fiind cum răspunde răutăţilor legate de olteni, afirmate în campania europarlamentară de vicepreşedintele PNL, Ionesie Ghiorghioni, Mocioalcă a declarat că nu intră în polemici suburbane cu alţi lideri de partide.

Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, a mai declarat:


ms2Mihai Stepanescu:

„Rezultatele scontate s-au adeverit iar cu ocazia acestor alegeri europarlamentare, organizarea PSD a fost vizibil îmbunătăţită“, a remarcat omul căruia i se datorează în mare parte victoria roşie din judeţul Caraş-Severin a USD-ului, primarul Mihai Stepanescu.

La rândul său, deputatul Ioan Benga, care, ca o noutate, este noul secretar al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor, a afirmat că a avut repartizat un colegiu greu în această campanie, colegiul nr.5, în care s-au regăsit oraşul Bocşa şi localităţile din apropiere şi în care USD a reuşit să triumfe. „Buna, spre foarte buna organizare a PSD Caraş-Severin, alături de ceilalalţi colegi de la UNPR şi PC a făcut ca scorul obţinut să fie unul foarte bun la alegerile din 25 mai“, consideră deputatul Benga. „După etapa Antonescu începe probabil o altă lecţie, de germană, care va fi probabil la fel de scurtă“, şi-a ironizat profesorul Benga adversarii politici.

Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ioan Benga, a mai declarat:

Mocioalcă: „Comunicarea este proastă cu conducerea UCM Reşiţa“

La final Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, a declarat că reşiţenii vor avea parte de veşti bune în viitorul apropiat în ce privesc companiile UCM Reşiţa, producătoare de echipament hidroelectric şi fosta uzină de armament Arsenal (fostul IMR). Despre aceste lucruri se aşteaptă să puncteze mai multe lucruri chiar Ministrul Economiei, Constantin Niţă, într-o vizită pe care o va avea acesta în curând la Reşiţa,. Totodată, parlamentarul Mocioalcă a precizat ca are o comunicare defectuoasă cu actuala conducere a societăţii UCM Reşiţa. Dar cu toate acestea îşi doreşte şi face demersuri ca uzina să intre cât mai repede în patrimoniul statului, ca o nouă societate, „UCM Reşiţa 2014“ degrevată de datorii, pe care o aşteaptă în prezent repararea mai multor hidroagregate, de la cele 20 de hidrocentrale ale Hidroelectricii, la care este necesar RK.

În conferinţa de presă au mai fost prezenţi senatorul Aurel Duruţ şi Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Femeilor Social Democrate din Caraş-Severin, Tudoriţa Nicula, cea care a remarcat faptul că politica bunului simţ este cea care a făcut diferenţa în campania recent încheiată şi o va face în continuare în politica românească.

 

Sergiu TABAN

psd-cs-2

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Despa Gigi

    Ca si UCMR-ist,i mi doresc sa vad odat rezolvata problema acestei uzine de traditie,Sa primim comenzi,fie R.K. uri a T H,fie comenzi pentru lucrari noi..Sa Putem chema toti oameni din 75% la lucru.sa ne putem vedea de treaba.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei