Cunoscute în Banat de mai bine de un veac și jumătate sub denumirea simplă de „Surorile de Notre Dame”, Surorile Sărace de Școală ale Sfintei Fecioare Maria, au avut de-a lungul anilor o contribuție importantă în educarea tinerelor fete, de orice categorie socială și de orice confesiune. În prezent, congregația numără aproximativ 2.900 surori în întreaga lume, în Timișoara și în Banat fiind prezent un număr de nouă surori.
Sub motto-ul ”El m-a chemat, de aceea vreau să-i dau ascultare”, în biserica Sf. Iacob (St. Jakobskirche) a avut loc săptămâna aceasta depunerea voturilor perpetue a unui număr de cinci surori ale congregației de Notre Dame, printre care și două originare din Banat: Sr. M. Carmen Stanci (originară din Arad),și Sr. M. Edith Gheorghiţă (originară din Reșița).
Sărbătoarea depunerii voturilor perpetue a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii solemne celebrate de Pater Thomas Lemp SAC din Friedberg, ea având loc după o perioadă de exerciții spirituale care au durat pe perioada începutului lunii august. La Sf. Liturghie au participat un număr de alți treisprezece preoți, printre care și Msgr. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara și Pr. Szilvágyi Zsolt, paroh în Timișoara IV Iosefin, parohia unde surorile de Notre Dame activează și azi.
După Liturgia Cuvântului a urmat momentul depunerii voturilor. Sr. M. Angela Hatwiger, cea care le-a însoțit pe surori, în trecut, pe durata noviciatului, iar acum pe cea a exercițiilor spirituale, le-a condus pe candidate în fața altarului, pentru momentul depunerii voturilor. Întrebate de superioara provincială asupra intențiilor lor, cele cinci candidate au răspuns afirmativ, exprimându-și dorința de a-și oferi viața totalmente lui Dumnezeu, în comunitatea surorilor. A urmat invocarea Duhului Sfânt și prosternarea candidatelor în fața altarului, ca semn al dedicării lor totale lui Dumnezeu, timp în care întreaga comunitate a intonat Litania Tuturor Sfinților. Lumânările primite de cele cinci surori cu ocazia depunerii voturilor perpetue au fost aprinse de la Lumânarea Pascală, ele simbolizând faptul că fiecare dintre ele este chemată să fie lumină pentru toși cei din jurul lor. A urmat rostirea în comun a voturilor perpetue, moment după care fiecare dintre cele cinci tinere surori au semnat, pe altar, actul individual al profesiunii. Sora provincială, M. Charlotte Oerthel, a primit fiecare document în parte și a schimbat sărutul păcii cu fiecare tânără soră, ca semn al intrării definitive în comunitatea Surorilor de Notre Dame. Provinciala a înmânat fiecăreia câte un crucifix simplu, din lemn, ca semn al faptului că fiecare greutate a vieții, dar și fiecare binecuvântare, vine de la Cristos.
Text: traducere și adaptare după www.schulschwestern.de
Foto: după www.schulschwestern.de , primite prin bunăvoința Sr. M. Carmen Stanci SND

