De la Matisse la soţii Paula şi Vasile Neamţu, promovarea iei româneşti e o artă!

ia-1

Ia românească, brâul bănăţen şi frumuseţile cu care natura a fost darnică în Caraş-Severin sunt repere ale unei iniţiative frumoase, continuate în 2014 într-o a doua ediţie. Doi jurnalişti cărăşeni unesc presa locală pentru promovarea unor valori cu care ne mândrim.

Zile bogate în entuziasm, dedicaţie şi muncă, îmbogăţite de frumosul iei româneşti păstrate de la bunici sau recent cumpărate din buticurile care încă mai le pun la dispoziţia pasionaţilor, 21 şi 22 mai au reunit reprezentanţi ai tuturor instituţiilor mass-media din Caraş-Severin.  Dacă miercuri, în centrul civic din Reşiţa a fost prezentată de către jurnalişti ia tradiţională, iar acţiunii s-au alăturat şi elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Reşiţa, joi proiectul a cuprins o primă etapă a “Caravanei iei româneşti şi brâului bănăţean”. Iniţiativa soţilor Paula şi Vasile Neamţu s-a bucurat de sprijinul Prefecturii Caraş-Severin şi al Direcţiei Silvice a judeţului, astfel că jurnaliştii cărăşeni, însoţiţi de prefectul Silviu Hurduzeu, au vizitat, au fotografiat şi au filmat câteva dintre obiectivele frumoasele ale Caraş-Severinului. Peste tot în ia românească! Primul popas a fost la Cascada Beuşniţa, din apropiere de Oraviţa. Zgomotoase şi învolburate, luminate straniu de soarele care a pătruns aproape victorios prin desişul pădurii, apele râului Beu oferă o serie de splendori naturale care marchează orice turist.

beu5

beu6

beu2

beu3

beu4

beu7

Ceva mai în aval, tot pe râul Beu, o altă minune a naturii îndeamnă la popas şi contemplare: lacul Ochiul Beiului. Mii de turişti se aventurează anual pe un drum mai degrabă accesibil maşinilor de teren sau parcursului cu rucsacul în spate pentru a se bucura de un ochi de apă limpede, de o culoare fantastică.

ob1

ob4  ob2

ob3

Ambele obiective vizitate de grupul jurnaliştilor cărăşeni sunt situate în zona de protecție strictă cu statut de rezervație naturală din cadrul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița.

Albul luminos străbătut de vinişoarele frumos colorate ale modelelor tradiţionale de pe ia românească a alcătuit un tablou minunat şi în apropiere de Bozovici, la cascada Bigăr, devenită deja celebră în lumea întreagă prin promovarea oferită de The World Geography care a alcătuit în anul 2013 o listă cu cele mai impresionante cascade din lume. Acum, promovarea pleacă spre publicul larg prin obiectivele aparatelor foto şi video, dar şi prin tastatura computerelor, în scrierea articolelor, utilizate de presa cărăşeană.

 b1

b2

b3

b4

Dacă ziua ar avea mai multe ore, multe ar fi fost locurile din Caraş-Severin în care ar fi dorit să ajungă grupul de promovare a iei româneşti şi a brâului bănăţean. Cheile Rudăriei, cu bătrânele mori de apă au fost ultimele locuri de popas, dar şi de muncă, în Munţii Almăjului, pe teritoriul comunei Eftimie Murgu.

m7

m1

m2

m4

m5

m6

Seria excursiilor de promovare a valoroaselor obiective turistice din Caraş-Severin va continua, promit organizatorii – respectiv soţii Paula şi Vasile Neamţu, precum şi prefectul Silviu Hurduzeu, care nu numai că a oferit jurnaliştilor sprijin în deplasarea la obiectivele aflate în programul de joi, 22 mai, ci s-a aflat trup şi suflet în mijlocul grupului, entuziast în alegerea locurilor de vizitat şi organizarea zilei.

Proiectul aflat sub genericul “presa cărăşasă promovează ia românească şi brâul bănăţean” continuă în 12 iunie, când în centrul civic al municipiului Reşiţa sunt invitaţi să fie prezenţi toţi cei care iubesc tradiţia frumoasei bluze româneşti, apreciată şi de marele maestru francez Henri Matisse. Cu ajutorul unor dansatori profesionişti de la renumite ansambluri folclorice bănăţene, publicul va fi invitat să danseze brâul, iar cei care nu ştiu, vor avea parte de ajutor!

Laura PIPERIU

final

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei