Darian Ciobanu: „Privesc situaţia de la Consiliul Județean cu milă şi cu groază”!

situaţia de la Consiliul Județean

Criza de la Consiliul Județean Caraș-Severin pare să își fi găsit rezolvare, odată cu alegerea unui nou președinte în persoana doctorului Romeo Dumitrescu. Secretarul județului, Darian Ciobanu, atrage însă atenția că județul s-ar putea trezi în situația paradoxală de a avea doi președinți. Asta după ce a rămas timp de câteva săptămâni fără nici un conducător, ultimul „mohican”, vicepreședintele Ilie Iova dându-și demisia în luna aprilie. 

Cu doar câteva zile înainte de demisia lui Iova, prefectul Florența Albu a semnat încetarea de drept a mandatului lui Sorin Frunzăverde  din funcția de președinte al forului județean, de unde a absentat timp de șase luni din motive medicale. Frunzăverde a atacat însă în instanță măsura prefectului, iar în cazul în care judecătorii îi vor da câștig de cauză, Consiliul Județean ar avea doi președinți: cel ales prin votul cetățenilor, în anul 2012 și cel ales de consilieri în ședința de săptămâna aceasta.

„Privesc această situaţie cu milă şi cu groază, ca un nebun de alb, a lui Adrian Păunescu. Şi vă spun de ce. Situaţia pe care noi o trăim, la nivel de ţară este paradoxală. Suntem în situaţia în care ne putem trezi cu doi preşedinţi în funcţie, neputând să luăm act şi să demitem pe niciunul dintre ei! Nici să-i eliberăm şi nici să-i revocăm. Ordinul prefectului, după cum ştiţi, a fost contestat. Mă uit în fiecare zi, nu e un termen în cunoștință dat încă și contestaţia e înregistrată în data de 20, în ipoteza în care legiuitorul, în Legea 215, vorbeşte de celeritate. Traducând, celeritate înseamnă urgenţă.

Erau două termene, şi ambele de decădere, primul de 10 zile, se depune contestaţia, şi a făcut-o în prima, şi ulteriorul termen, plecând de la depunerea contestaţiei, e cel care curge, de 30 de zile. Acuma, luând termenul maximal, în data de 20 mai, teoretic, am putea avea o sentinţă”, a explicat în cadrul ședinței, secretarul Darian Ciobanu. 

În ciuda situației paradoxale, Ciobanu a declarat că va aviza alegerea consilierilor și asta în lipsa unei alte soluții pentru deblocarea situației. Memoriul trimis la Ministerul Dezvoltării pentru împuternicirea secretarului județului ca ordonator de credite a rămas fără nici un răspuns, în ciuda situației de urgență.

Am depus diligențe la Minister, prin dl Sorin Maxim a ajuns memoriul pe care l-am făcut însoțit de acte doveditoare. Ne-au cerut anumite documente în plus, le-am dat, e vorba de procese verbale din luna iunie 2015 dar iată nici aici nu avem un răspuns deși celeritatea incuba și acestei proceduri. Memoriul l-am trimis în data de 25 aprilie”, a precizat  Ciobanu.

În răspuns la neliniștea exprimată de Ciobanu, proaspătul președinte al forului județean, Romeo Dumitrescu, a afirmat că în cazul în care Sorin Frunzăverde va reveni, el își va da demisia. Totuși, nu înainte de a se consulta cu partidul grație căruia a ajuns în această poziție.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

6 Comentarii

  1. ghita

    băiatul ăsta nu-i prost deloc, se vede ca a mai citit în viața, comparați-l cu imbrescu…….., ăla în 25 de ani nu a vorbit cât vorbește aăsta intr-o ședința sși nici nu a avut cazuri din astea, bun orator,dar are un păcat capital e creația lui greenleaf[frunzaverde], și le-a cam futut momentul liberalilor, și chiar în ce calitate da discursuri vela și varianta feminina a lui tariceanu( e laa 3 casatorie), multe inaînainte!

  2. BAZINGA

    V-a fost frica de revenirea lui Funzaverde,n-o mai dati cotita,de aia ati dat ordinul acela!V-ati dat peste cap sa-i faceti bucata meleficului ayatolah si ati gasit o solutie absolut hilara!Acum,suspansul persista,daca se va intoarce”Lapusneanu Frunzaverde,pre multi va mai popi el””!!!Ai dreptate,Ciobanule…ce se intampla la CJ CARAS,este tragi-comic!Mila si groaza sunt doua sentimente omenesti atat de antagonice si contradictorii…incat deznodamantul este atat de greu previzibil!

  3. Ion

    Darian Ciobanu, unul dintre cei mai capabili oameni din CJ … Felicitări pentru gestionarea situației de fata, care este fără precedent in țara ! Mult succes in cariera !

    1. Toader

      Cand arata ca e “destept”?Dupa ce seful in fata caruia, la inceput ii tremura si izmenele, nu mai are sceptrul?E mare (dar mic)darian,ce sa zic,acum toti sunt viteji.Asa mai baieti, dati tare, loviti,el e jos,voi, tot acolo!!

  4. Miky Spaga

    Stimati redactori,
    “Stimati” candidati,

    Vreau sa va pun aceeasi intrebare:
    – una pentru presa locala, in special cea on-line
    – si alta pentruu candidatii la primaria municipiului Resita.
    Intrebarea mea – ca votant – este urmatoarea: in afara de a da stiri “dupa ureche” (pentru gazetari) si
    a va ataca unii pe altii (ca actuali candidati) ati mai putea face si altceva?
    De exemplu (mai ales pentru candidati) sa vedeti si sa promteti macar un program de “guvernare” pentru acest oras deja terminat?
    Si daca nu ma credeti pe cuvant va invit sa priviti aceste imagini: sunt cateva si doar dintr-un cartier al
    orasului.
    Va rog sa va gandtiti ce se va intampla la urmatoarea ploaie torentiala din vara care urmeaza, si daca ati uitat
    va voi trimite miste poze cu situatia din 10 august 2015.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei