Avocatul reșițean Dan Stan, subsecretar de stat în Ministerul de Interne, îi acuză pe cei din PSD, PMP și Pro România care au condus județul că și-au urmărit doar interesele personale și nu au făcut nimic în ultimii patru ani. Dan Stan îi atacă dur pe politicienii cărășeni care se cred salvatorii județului, deși ei ar fi „hibernat” în toți acești ani pe salarii de aproape 3.000 de euro pe lună.
„Am postat acum câteva zile că PNL va demara în forță procedura de racordare a cetățenilor și a firmelor la rețeaua de alimentare cu gaz metan, inclusiv în Caraș-Severin.
Nu era o „zicere” politicianistă, așa cum se laudă de vreo doi ani PSD-iștii și dizidenții aflați acum în Pro România, din Caraș-Severin împreună cu aliații lor din PMP, care au condus județul ca pe o moșie proprie…dansând pe mese la Herculane …si adoptând hotărâri ilegale prin care dădeau funcții neamurilor, anulate de către instantele de judecată..
Dacă ii întrebați acum care este procedura administrativă, cap-coadă, până când aprindeți gazul in cuptor, habar nu au…Pentru că, în afară de logoree și rezolvarea intereselor personale, precum și ale celor care ii manipulează politic, nu au făcut nimic pentru județ …timp de patru ani…cu indemnizații foarte mari, mașini de serviciu folosite în interes personal, telefoane de serviciu, decontarea deplasărilor”, a declarat libralul Dan Stan.
Și, din ce citesc în presă, băieții chiar se cred salvatorii județului după alegerile locale din septembrie…după ce au „hibernat” patru ani pe banii noștri, cu salarii „babane” de aproape 3.000 de euro pe lună…Plus, mai o afacere personală, mai vreuna pentru „păpușarii” care îi manipulează…Deși, dacă ii scuturăm de „pelerina” politica sunt niște „no name”, a afirmat avocatul Dan Stan, subsecretar de stat în ministerul lui Marcel Vela.
Față de rateurile acestor partide, PNL vine însă cu un Plan Național de Investiții și Relansare Economică, spune liberalul reșițean, parte din acest plan fiind prezentat și la Reșița, în cadrul unei conferințe de presă. Principalele măsuri fiscale și programe economice de sprijin adoptate de Guvern pentru a limita efectele negative provocate de criza determinată de pandemia Covid-19; Granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru și investiții; Programe de finanțare nerambursabilă pentru creșterea competitivității IMM-urilor; Sprijin pentru dezvoltarea agriculturii și a industriei agro-alimentare. Secretarul de stat Dan Stan a vorbit și despre necesitatea dezvoltării transporturilor în România prin construirea de autostrăzi, drumuri expres, dezvoltarea capacității feroviare și creșterea vitezei medii de transport în România.
Lorena POENARU
“că și-au urmărit doar interesele personale și nu au făcut nimic în ultimii patru ani” – adevărul e că cei de la PNL nu și-au urmărit interesul personal. Moșierul șef de la Reșița și-a rezolvat treaba cu Semenicul și acum încearcă să-l sprijine pe Dunca pentru a-și rezolva Muntele Mic.
De când cu PNL la guvernare, crește numărul șomerilor, s-au scumpit alimentele, locuri de muncă disponibile nu prea există … dar ei “demarează în forță”.
Se simte că vine campania și la dat din gură și arătat cu degetul toți sunt buni.
mustacioara…..mustacica….. sa nu faci tu logoree cu amantele tale….
I-ogene,i-ogene,eşti bărbat sau cârpă?!ndiferent ce spui/scrii despre un alt bărbat,subiectul *femei* ar trebui să fie (ca între bărbaţi) ..tabu-dacă înţelegi chestia asta! Altfel,ori eşti..pălmaş,ori gelos!
Subsecretar de stat în Ministerul de Interne, nu este functionar public cumva….?, pai din aceasta functie mai poate face politica….? sau…si-a dat demisia….? Ar fi de interes sa vedem fisa postului acestui domn…!!!??? Cu ce se ocupa la MAI,….???