Rețeta unui așa-zis insucces privind diferite inițiative ce-și doresc să electrizeze comunitățile din județul nostru este cât se poate de simplă. Pui un proiect pe masa decidenților și cei care sunt din partidul de opoziție te „ajută”, fără vreo pretenție financiară sau beneficiu, să transformi o idee strălucită într-un adevărat fiasco. Dacă mai ai și niște începători prin preajmă, rețeta este una de succes. Exemple sunt „fără număr”, dar de data asta am să mă opresc la evenimentul peste care s-a tras cortina la sfârșitul săptămânii trecute. Da, ați ghicit, este vorba de Custom Reșița.
Ideea primarului Nelu Popa de a organiza un festival rock în municipiul de pe Bârzava este una cât se poate de strălucită. Sigur, nu a inventat el astfel de manifestări, dar experiența Ponton, pe care primarul a manageriat-o până nu demult, constituie un atu pentru un eveniment de succes. Numai că decidenții din cadrul Primăriei, în loc să-l ajute, nu au făcut decât să ne mai confirme o dată, dacă mai era nevoie, că punerea de bețe-n roate este cea mai potrivită metodă de a exista. Deci, sunt hater, exist! Afirm toate aceste lucruri deoarece am văzut pe rețelele sociale că o parte a baricadei politice reșițene a „promovat” evenimentul în paralel. Nu știm dacă asta a fost o strategie de a aduce mai mulți participanți, însă cu siguranță a făcut notă discordantă cu cei care au pus într-adevăr suflet pentru ca lucrurile să iasă cât se poate de bine. Am mai auzit, tot de la colegii din presă, că tot această parte a decidenților din Consiliul Local Reșița au refuzat să poarte îmbrăcăminte cu însemnele festivalului. Cică ar fi promovat evenimentul și dacă el era unul de succes (din punct de vedere financiar), primarul Popa ar fi câștigat încă un mandat. Înainte de termen. Așa, și? Măcar aveai ocazia să-ți bată inima cu tărie în piept că ești reșițean și ai pus și tu umărul la ceva util pentru concitadinii tăi. În plus, aveai ocazia să-ți mai speli rușinea din campania electorală, când ți-ai umplut peretele de postări pe care nici măcar tu nu le-ai înțeles. Sau, pur și simplu, respectai jurământul ce l-ai depus la investirea în funcția aleasă. Sau în cea în care ai fost numit. Nu am să pot percepe vreodată diateza asta dintre ceea ce spui public și ceea ce faci de fapt. Cum poți să spui tu reșițenilor că-i iubești, că-i reprezinți, că vrei să-i mai reprezinți încă un mandat, când tu sabotezi o acțiune organizată din banii lor?!
Că tot veni vorba de bani, circulă un zvon prin târg că opoziția din Consiliul Local Reșița s-a cam ofuscat la auzul veștii că nu vor primi invitații la festival, care să le permită accesul gratuit. Dragilor, din indemnizația lunară de ales local, n-ați putut renunța o singură dată la 250 de lei, cât ar fi fost abonamentul pe cele 3 zile? Ăsta să fie motivul pentru care nu v-ați prezentat, deși, vorba aia, în unii dintre voi arde sângele de rocker?
Orice s-ar spune despre Custom Reșița negativ este doar o răutate și o invidie ce-și are ca izvor propria-ți frustrare. Desigur, sunt multe lucruri ce s-au făcut greșit, poate unele din neștiință, unele fără intenție și poate unele cu bună știință. N-am să înșir aici argumentele pe care le am vis-a-vis de ceea ce s-a făcut prost. Sunt convins că primarul Popa va face o analiză a festivalului și lucrurile vor sta cu totul altfel anul viitor. Probabil, în organizarea evenimentului de anul viitor, va primi o mână de ajutor și de la opozanții festivalului, cei care au făcut-o fățiș sau sub anonimat pe rețelele sociale.
Ca o concluzie, Custom Reșița a fost cu adevărat un succes. Municipiul de pe Bârzava a fost pe buzele multor iubitori de rock și distracție într-un cadru de poveste. Asta, plus cele două filme făcute în Caraș-Severin de regizorul Iura Luncașu, sunt repere ce pe viitor vor pune într-o altă lumină aceste locuri minunate în care trăim. Cu voia noastră sau nu, evoluția și repunerea în valoare a ceea ce era odată Reșița se va desăvârși prin oameni ce au viziuni noi și văd lucrurile pe termen mediu și lung și nu se raportează doar la o estimare greșită în ceea ce privește numărul de abonamente și bilete vândute. Iar fotografia de mai sus dovedește acest lucru. Ea spune mai multe decât miile de abonamente nevândute…
Credit foto: Corina Bouda – Gruia
John GAVRILESCU
Mai, Ionica dar nu ai scris la gazeta cati participanti au fost la acest reusit festival…si cati banuti sau recuperat din bugetul festivalului de 800.000 euro?…..o nimica toata….ne ai ciuruit….
Orlando Bloom sau Veorica?
“Dragilor, din indemnizația lunară de ales local, n-ați putut renunța o singură dată la 250 de lei, cât ar fi fost abonamentul pe cele 3 zile? Ăsta să fie motivul pentru care nu v-ați prezentat …”
–
Dragă John, rockerii adevăraţi sunt copii liberi, cinstiţi dar mai săraci, nu model de umili cotizanţi (cu bugetul public) spre partidului unic al fuhrer-ului tăiţelu’!
–
Cu 5 plinuri moto (cam 250 lei) se ajunge departe …
Dacă nu, măcar la un concert AC/DC.
Cu locomotivă pe scenă şi tunuri. Veritabile!
De “tunuri”, “poieni” la circumvoluţiuni şi “goluri” în buget … lumea s-a cam săturat
De ce cand s-a zvonit ca va veni Salam pe o suma imensa, primaria nu a dezmintit. Sunt de acord ca asemenea manifestari trebui sa aiba loc si felicit primarul Resitei care doreste sa ne scoata cat de cat din anonimat,indiferent pe ce cai legale o face. Iar cei din opozitie prin comportamentul lor nu fac decat sa-si indeparteze electoratul.
las ca i bine ca a venit Uriah Heep……tot pe fugaaa))))…pacat de banii aruncati…mai bine amenaja poiana….
Felicitari primarului !!!!
….ai pus și tu umărul la ceva util pentru concitadinii tăi …