Curtea de Apel Timişoara a prezentat bilanţul pe 2013

ca

Curtea de Apel Timişoara a prezentat bilanţul pe 2013

Raportul de analiză al activităţii desfăşurate de Curtea de Apel Timişoara pe anul 2013 a fost prezentat astăzi, avându-i în prezidiul şedintei de analiză a activitătii Curtii de Apel Timişoara, pe Preşedintele Curţii de Apel Timişoara, prof.univ.dr.Lidia Barac, judecătorul Adrian Bordea – Preşedinte al CSM, judecător Alina Ghica – membru CSM, judecătorii Mircea Aron, Horatius Dumbrava si Norel Popescu din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

 Raportul ne arată că pe rolul Curţii de Apel Timişoara şi a tribunalelor din raza sa de competenţă, s-au aflat în cursul anului 2013, un număr total de 95.252  dosare: Tribunalul Timiş 31.897 dosare, Tribunalul Arad 18.327 dosare, Tribunalul Caraş-Severin 17.689 dosare iar la Curtea de Apel Timişoara  au fost pe rol 27.339 dosare.

 Comparativ cu anul 2012, se constată că, la Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiș și Tribunalul Caraș-Severin s-a înregistrat o creştere a volumului de activitate, iar la Tribunalul Arad s-a înregistrat o ușoară scădere a volumului de activitate.  Astfel, la Curtea de Apel Timişoara numărul de dosare a crescut cu 5.614 dosare (25,84%), la Tribunalul Timiş numărul de dosare a crescut cu 3.023 dosare (10,47%), la Tribunalul Caraș/Severin s-a  înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 1.074 dosare (6,46%), pe când, la Tribunalul Arad  s-a înregistrat ușoară o scădere a volumului de activitate, cu 227 dosare (1,22 %).

grafic

În anul 2013 la secţia penală au fost înregistrate 2.272 dosare noi, situaţia acestora pe grade de jurisdicţie prezentându-se după cum urmează: primă instanţă – 373 dosare; apel – 264 dosare, recurs – 1635 dosare.

Comparativ cu anul 2012, când au fost înregistrate 2.186 dosare noi, anul 2013 prezintă o creștere cu 86 de dosare nou înregistrate, ceea ce reprezintă un procent de 3,93%. Această creștere a numărului de dosare s-a resimţit la toate gradele de jurisdicție în cadrul secției penale.

La cele 2.272 dosare înregistrate în anul 2013, se adaugă stocul de 276 dosare rămase nesoluţionate din anul 2012, rezultând un total de 2.548 dosare.

În cursul anului 2013, la secţia de litigii de muncă și asigurări sociale, s-a înregistrat un volum total de activitate de 3.384 dosare, din care 3.039 dosare noi, stocul din anul precedent fiind de 345 dosare.

Precizăm că dintre dosarele noi, un număr de 2.741 de dosare au fost înregistrate pe vechiul cod de procedură civilă, iar diferența de 298 de dosare au fost înregistrate pe noul cod de procedură civilă.

 Operativitatea Curţii de Apel Timişoara a crescut

 La Curtea de Apel Timişoara s-a înregistrat un procent de operativitate de 87,29%, determinat de soluţionarea unui număr de 23.067 dosare din totalul cauzelor aflate pe rolul curţii în cursul anului 2013 (27.339 dosare).

Se constată că operativitatea a crescut cu 3,84% faţă de anul 2013, când    s-a înregistrat o operativitate de 83,45%.

În ceea ce priveşte încărcătura medie pe judecător, aceasta a fost de 2214,75 de dosare (în cazul în care nu se iau în considerare dosarele înregistrate în 2013 cu prim termen de judecată în 2014 şi de 2171,91 (în cazul luării în considerare a tuturor dosarelor înregistrate în 2013)

Astfel, încărcătura medie a crescut semnificativ în anul 2013 faţă de anul 2013 de la 1668,12 la o medie pe secţie de 2214,75 (mai mult decât dublu), spre comparaţie, încărcătura medie a fost de 975,33 – în 2011; 836,55 – în 2010; şi de 849,73 – în 2009, am aflat din datele prezentate în cadrul prezentării Raportului de Activitate al Curţii de Apel Timişoara pe anul 2013.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei