Cum a început turismul pe Muntele Semenic

modelmic

Semenicul, una dintre cele mai frumoase zone turistice ale Banatului, este fără îndoială și una dintre stațiunile preferate de iubitorii muntelui în sezonul rece, în ciuda faptului că peisajul mirific este presărat pe ici colo cu clădiri în paragină sau a faptul că investitorii se lasă în continuare așteptați. Asta deși autoritățile au reușit să finalizeze lucrările la DJ 582, care leagă Văliug de Slatina Timiș, cunoscut sub numele de Transalpina Banatului. Când a început însă turismul pe Muntele Semenic?

Până la primul război mondial nu a existat practic un turism organizat pe Semenic. Pe vastul platou de peste 4.000 ha, situat între vârfurile Piatra Goznei, Semenic şi Piatra Nedeei, rătăceau în voie numai ciobanii cu turmele lor. De două ori pe an, la Sfântul Ilie (20 iulie) şi la Schimbarea la Faţă (6 august), ţăranii români din împrejurimi urcau la Baia Vulturilor pentru a se scălda în apele reci ale acesteia, în credinţa că ele aveau puteri miraculoase. În acele vremuri, apariţia câte unui turist iubitor al naturii era extrem de rară pe Semenic”, povestește istoricul Mircea Rusnac pe blogul său Istoria Banatului.

modelmic

Nici chiar cercurile turistice „Prietenii naturii”, care au luat ființă în diferite localități bănățene nu s-au arătat interesate de vizitarea Semenicului. Asta până în anul 1920 când preotul catolic Paul Fulda şi profesorul de matematică Bruno Windhager au început să orienteze tineretul către drumeţiile pe Semenic. ”Ultimul a creat o organizaţie de cercetaşi şi a construit, împreună cu aceştia, primul adăpost de pe culme. Tot el a acordat o mare atenţie potenţialului turistic al Gărânei, asociindu-se cu birtaşul Jakob Weinfurter din localitate în lansarea sporturilor de iarnă, în special a schiatului, în acea zonă mirifică”, amintește Mircea Rusnac. Fulda şi Windhager au încercat să-i atragă şi pe muncitorii reşiţeni în activităţile turistice, ei ținând prelegeri în acest scop în faţa „Comitetului de educaţie muncitorească”.

Turismul pe Muntele Semenic a fost încurajat și de Ion Băiaş din Oravița, care din 1930 începea să conducă drumeţi către Semenic și care a construit în 1931 pe terenul Comunităţii de avere din apropierea izvoarelor Nergăniţei, o primă colibă din scânduri, care avea două încăperi pentru turişti. O contribuţie importantă la dezvoltarea turismului pe Semenic au avut și medicul orăviţean Gheorghe Runcan, profesorul Ilie Rusmir, preoţii M. Mănescu şi E. Servou din Văliug, Alexandru Costeanu şi membrii Clubului sportiv U.D.R. din Reşiţa.

modelmic

Conform unei statistici a medicului Gheorghe Runcan, în 1947 pe platoul Semenic se aflau 18 cabane, cu câteva sute de locuri de cazare. Cea mai mare era Cabana U.D.R., cu 100-120 de locuri, dotată cu sală de joc, confort, telefon public, apeduct cu apă caldă şi rece, curent electric şi sobe de teracotă, fiind deschisă tot anul. Stadiul la care ajunsese turismul de pe Semenic în 1947 era astfel descris de medicul Runcan: „Seara adeseori se organizează întruniri vesele, cu muzică şi dans la Cabana U.D.R., iar alteori se fac şezători în jurul focului de tabără, sub imensa boltă înstelată a cerului senin. Iarna se organizează diferite concursuri şi exibiţii sportive, iar în zilele calde şi senine, în bătaia soarelui de iarnă, şedinţe de helioterapie.”

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei