Aproximativ 30 de protestatari din Fizeş, nemulţumiţi de starea deplorabilă a drumului care face legătura cu comuna Berzovia, au fost primiţi astăzi de către prefectul judeţului Caraş-Severin, Miu Nicolae Ciobanu.
Sătui de abuzurile la care susţin că sunt supuşi de administraţia locală, sătenii din Fizeş au venit să-şi spună oful la Prefectură. Marea nemulţumire a oamenilor este starea dezastruoasă a drumului care face legătura dintre satul Fizeş şi comuna Berzovia, deşi, potrivit acestora, pe hârtie s-ar fi cheltuit sume consistente tocmai pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere. „Din documentele pe care le deţin, vă pot spune că s-au cheltuit sume fabuloase. Pe o singură situaţie de lucrări, figurează aproape 4 miliarde de lei cheltuite pentru reparaţii şi 4000 de tone de materiale utilizate. Iar starea drumului este dezastruoasă, 7 kilometri îi parcurgem în jumătate de oră”, a explicat Mihai Roşca, reprezentantul protestatarilor.
Oamenii se plâng că, din cauza drumurilor din sat, care n-au mai fost asfaltate de 20 de ani, sunt obligaţi să circule prin noroi şi gropi şi îşi strică maşinile şi utilajele. Mai mult, localitatea se află într-o stare de semi-izolare, fiind evitată de serviciile de curierat sau cele de asistenţă medicală de urgenţă, iar agricultorii spun că sunt şi ei afectaţi. „Avem 10.000 de oi şi muncim degeaba, cisterna cu lapte abia ajunge la noi, când avem miei de vânzare, dacă spunem că suntem la Fizeş, oamenii nici nu mai vor să audă”, a declarat unul dintre protestatari.
Solicitat de prefect, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova, a venit la discuţii pentru a-i asigura pe protestatari că problema le va fi rezolvată în viitorul apropiat. „Aveţi dreptate în tot ceea ce spuneţi. Vreau să vă asigur că din partea Consiliului Judeţean beneficiaţi de toată transparenţa în legătură cu documentele care atestă ce s-a făcut. La ultima rectificare bugetară, am alocat 700 de milioane de lei pentru fiecare comună, cu destinaţia drumuri comunale. Este pentru prima dată când se alocă bani pentru această categorie de drumuri şi pentru prima dată toate comunele au primit aceeaşi sumă de bani. Vă garantez că drumul va deveni circulabil, iar lucrările vor fi realizate aşa cum este prevăzut în proiect. În zilele următoare se va face o situaţie cu lucrările de maximă urgenţă şi vă promit că voi veni şi la faţa locului”, a susţinut Ilie Iova.
La rândul său, prefectul judeţului a promis că va participa la o şedinţă a Consiliului Local Berzovia şi va aduce în atenţia primarului toate problemele reclamate.
Cum nu este pentru prima dată când în urma protestelor primesc promisiuni, oamenii s-au arătat destul de sceptici vizavi de asigurările conducerii de la judeţ, astfel că la finalul audienţei au concluzionat: „Plecăm tot cum am venit”.
Diana RADU

Ai grija BEBE, Ghiorghioni acolo a fost ultima data pe teren inainte sa fie saltat. Este o zona mlastinoasa la Fizes.
Si noi almajenii ce sa mai spunem, am fost tot anul 2015 la vicele IOva si tot nimic. De cand a plecat domnul Frunzaverde nu se mai face nimic in judet.
Si cei 7 km.intre comuna Forotic si Comoraste e jalnic
Frunzaverde e un domn?? De l-as vedea intr-o caldare cu smoala tare m-as bucura!
Tepes, unde esti?