Ziua de astăzi a fost una plină de sărbătoare și recunoștință în toată țara. La Reșița, Parcul Tricolorului a adunat toate oficialitățile județene, alături de elevi, tineri și bătrâni. Cu toții și-au plecat capetele în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru patrie.
În prezența prefectului Nicolae Ciobanu, a primarului Mihai Stepanescu, dar și a reprezentanților instituțiilor care veghează asupra siguranței județului, au fost depuse coroane și flori la monumentul eroilor.
Spre deliciul micuților spectatori, depunerea de coroane a fost urmată de ceremonialul militar în cadrul căruia au defilat efective din cadrul Inspectratului Județean de Jandarmi, ISU Semenic și Poliția Locală Reșița. Jandarmii au constituit garda port-drapel şi un pluton de defilare.
Mai mult, la ora 12, în toate bisericile și mânăstirile din Caraș-Severin, și din întreaga țară, au răsunat clopotele, în memoria celor care s-au jertfit pentru o patrie independentă.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652783511989″]
„Astăzi în întreaga țară se sărbătorește Ziua Națională a Eroilor și ziua de 21 mai 2015 are o triplă semnificație. Pe lângă faptul că este Ziua Eroilor, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții Constantin și Elena și sărbătoare Înălțării.
Trebuie să marcăm acest moment și măcar de Ziua Națională a Eroilor să ne aducem aminte de toți cei care s-au jertfit și au luptat pentru a asigura continuitate statului român, pentru ca noi să avem o țară independentă. Ca Instituție a Prefectului, am solicitat autorităților publice locale să îngrijească și să curețe din timp toate mormintele și monumentele ridicate în cinstea eroilor noștri”, explică Nicolae Ciobanu, prefectul județului Caraș-Severin.
Ziua Națională a Eroilor a fost marcată și la Caransebeș, unde s-au depus coroane de flori la Cimitirul Eroilor, la Bocșa, la troița din parcul central, dar și la Anina.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157653196221121″]
Alexandra JURCA
