Control judiciar, măsura dispusă de Parchetul Caraș-Severin pentru angajatul APIA, care ar fi pretins și încasat șpagă

modelmic

Angajatul APIA și Șeful Serviciului Măsuri Specifice al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Caraș Severin a fost audiat, la începutul acestei săptămâni, de procurorii Direcției Generale Anticorupție. Funcționarul APIA ar fi pretins o mită de 500 de euro.

Pe marginea dosarului în care apare numele angajatului APIA s-a țesut deja o întreagă poveste, cu apropiați, afini și cumetri care ar avea legătură cu suspectul. Victime colaterale, care de cele mai multe ori, nu au nicio treabă cu faptele din acest dosar.

Florin Faur, directorul APIA Timiș, fost director general APIA, a declarat că informația apărută în presa locală din Caraș Severin, potrivit căreia Răzvan Petru Mihăilescu ar fi finul său nu este adevărată.

„Nu are nicio legătură cu realitatea. Chiar săptămâna trecută am participat la o instruire anticorupție, pe teme de etică. Condamn astfel de fapte cu toată puterea și dacă se dovedește, până-n final, că este vinovat, este o pată pe obrazul instituției. Mă delimitez de astfel de fapte. Nici vorbă nu e finul meu, nu are nicio legătură de rudenie cu mine“, a declarat directorul Faur.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus măsura controlului judiciar pentru angajatul APIA! 

„Parchetul de pe lîngă Tribunalul Caraș-Severin aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din data de 21.06.2018, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C.p., faţă de un funcţionar public din cadrul APIA.

Prin ordonanţa din data de 26.06.2018 s-a dispus luarea  măsurii controlului judiciar şi interzicerea unor drepturi pe o perioada de 60 zile, faţă de  funcţionarul publicîn cauză.

În cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.p sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Alte date nu pot fi comunicate, deocamdată, întrucât se fac, în acest moment, ample cercetări, iar urmărirea penală are caracter nepublic.

Menţionăm că urmărirea penală este fază a procesului penal şi nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie“, transmite printr-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. George

    APIA -acolo da mafia!!!, mai ales a primarilor, cele mai multe hoții se practica între APIA și Primari de sate și comune!!! Un exemplu pe care îl știu este între Hoțomanul PSDist din com GÂRNIC și APIA, cu subvenții pentru pășuni și etc

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei