Continuă să curgă amenzile! Sancțiuni de peste 300.000 de lei, aplicate de polițiștii cărășeni

modelmic

Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 302.000 de lei au fost aplicate de polițiștii cărășeni în cadrul unor acțiuni de amploare desfășurate pe raza localităților Oravița, Bozovici, Anina, Bocșa și a comunelor arondate. Timp de trei zile, peste 100 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

În cadrul acțiunilor au fost constituite dispozitive de ordine și siguranță publică pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, menținerea ordinii și liniștii publice și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină”, explică Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Echipajele au verificat în trafic peste 180 de autovehicule și au legitimat peste 344 de persoane, fiind aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, dintre care 76 pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la peste 302.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Caraș-Severin, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri de ordine publică, pentru asigurarea unui climatului de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate fenomenul infracțional”, adaugă Alina Boeru.

89e95f64-18ca-4c56-8a8e-4b85552edb24fcb7891e-95d6-4387-b991-918ad214a5236e15db5c-c1c1-4e9e-9d40-e5c8ed56fa57d8a59a8c-a941-4523-82e3-e5445023351089df182b-5d8b-4fe5-ae3c-32b40e031327847a468b-fab6-4e6f-9c5d-fc1faca73b7b

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei