Consumul de droguri în Caraș-Severin, în creștere! Fetele sunt mai expuse riscului decât băieții!

modelmic

Caraș-Severin, considerat în urmă cu câțiva ani, un județ de tranzit al drogurilor, a ajuns un județ în care se consumă droguri. Mai mult decât atât, numărul persoanelor care consumă astfel de substanțe este în creștere, mai vârsta consumatorilor este în continuă scădere, iar persoanele cele mai expuse acestui pericol nu sunt băieții, așa cum s-ar crede, ci fetele, tinerele aflate la vârsta școlară. 

Problema a fost dezbătută pe larg astăzi, la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, în cadrul unei întâlniri organizate cu ocazia Zilei Internaționale Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri, marcată anual pe data de 26 iunie. La eveniment au fost prezenți alături de coordonatorul CPECA, Sorin Andrițoi și de sub-prefectul de Caraș-Severin, Sebastian Purec, reprezentanți ai autorităților județene, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratelor Județene de Poliție și Jandarmi, ai Crucii Roșii și ai Organizației Salvați Copiii, ai Universității Eftimie Murgu din Reșița, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, ai unor ONG-uri și ai societății civile.

afis

Deși până nu demult autoritățile din Caraș-Severin se fereau să recunoască că și în județul nostru se consumă droguri, în prezent, problema a fost recunoscută și se fac eforturi pentru combaterea și prevenirea fenomenului. La nivel de județ a fost creat un grup de lucru care se întâlnește periodic pentru a discuta planurile de măsuri derulate pentru combaterea consumului de droguri.

Mai mult chiar, strategia de dezvoltare a județului Caraș-Severin, prevede construirea în viitorul apropiat a unui Centru județean de recuperare pentru persoanele afectate de consumul de droguri, centru care să dispună de o echipă terapeutică completă. De asemenea, Universitatea Eftimie Murgu va organiza un program post-universitar pentru pregătirea de specialiști în domeniul asistenței sociale care să lucreze pe prevenire în acest domeniu. Numeroase proiecte de prevenire sunt derulate și de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin. Unul dintre acestea, finanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin, va fi implementat în lunile care urmează și are ca grup țintă părinții, elevii și profesorii din școlile cărășene.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655071696612″]

În prezent, statisticile privind consumul de droguri în Caraș-Severin nu sunt deosebit de îngrijorătoare, s-a menționat în cadrul întâlnirii. Totuși, nu trebuie uitat faptul că numărul real al consumatorilor nu este cunoscut. „Acest fenomen este ca un iceberg, adică are aceea parte cifrată, partea  de deasupra, care se vede, și aceea parte neagră a fenomenului, cenușie, care nu se vede. Deci nu putem ști niciodată”, a precizat Sorin Andrițoi. Conform acestuia, drogurile pe care se axează consumatorii din Caraș-Severin sunt canabisul și substanțele noi cu proprietăți psihoactive, denumite generic etnobotanice.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Lacucaracea

    Voi nu sânteți sănătoşi la căpățână ( frizați patologicul ) de vreme ce debitați asemenea elucubrații / aberații !
    Însă nicidecum nesănatoşi în sensul iresponsabilității ( pentru a scapa astfel de raspundere penală , cu tot ceea ce derivă din aceasta , pe cei implicați , responsabili şi vinovați ).
    Reşița ( C.S.-ul ) nu a fost doar ,, de tranzit ” … cel puțin în ultimii 10 ani , ci un adevărat rai al traficanților de droguri ( inclusiv otrăvurile acelea sintetice pe care le denumiți generic ,, etnobotanice “… sună ,, prea bine , prea ca la țară ” astfel ).
    Vă prefăceți că uitați inclusiv de Victor şi Roland , omorâți prin intoxicație letala ( otravire ) ! Dealul Crucii via ,, BAROCK ” vă sună cunoscut ?
    Procurorii şi milițienii ( securiştii ) nu de puține ori ( ,, cu concursul ” instanțelor de judecată ) măsluiesc şi muşamalizează pe bandă rulantă dosarele penale , fiindcă au fost şi sânt implicații foarte grave , ce le atrag răspunderea penală…De ce s-a grabit comisarul Dinu Nicarici ( trompeta ,, comandantului ” Avram ) să iasă repede , la comandă , cu declarații de presă … precum că ,, mortii sânt de vină ” ?
    Gruparea Barock era a voastra , zdrențe penale de militieni , procurori şi securişti spurcați ce sânteți.Există deasemenea o zdreanță penală numită ,, Andrițoi ” ( ,,coincidență de nume”…) , implicată în cazul / ,, speța ” Cenda Vasile Gheorghe ( Puiu Cenda ) .O să vedeți cu toți legaturile dintre aceste crime , bine ascunse de catre O.C.M.P.R. , dar pe care le documentez de foarte mulți ani ! Va trebui să explice doamna prim procuror Iancu Laura Gabriela ( alături de alții…) modalitățile ( ,, modus operandi ” ) prin care au fost masluite – muşamalizate foarte multe dosare penale , inclusiv la parchetul ierarhic inferior ( conexe , criminalitate organizata / legea 39 din 2003 – art.367 N.C.P.) ; printre care cel privind tentativa de omor săvârşită împotriva / asupra mea şi a familiei mele , prin incendierea locuintei ! Vine vremea să plătiți cu toții pe măsură , pentru tot răul făcut , şi să nu creadă nici milițianul vostru din redacție…că am uitat de el , sau de cum s-a dus la ,, împăratul roşu ” … Unii îşi vor da seama de identitatea mea reală astfel , însă nu mai contează asta’ în prezent , fiindcă sânteți ,, şah mat “. Capisci mafia Mike Security via naş – fin / fin – nas , Ploieşti – PH ?

  2. Lacucaracea

    P.S. Doar când te uiți ce nume ,, sânt promovate ” în ATOP C-S te apucă scârba şi groaza ( dacă şti toate ,, dedesubturile ” ) … Deasemenea nu trebuie ,, uitate ” scenariul – regia marca Antena 1 , de la şcoala generală nr.7 din Reşița ( ,, Droguri şi victime la Reşița partea a II a ” ) .Se acorda aşa zisă ,,identitate protejată” traficanților de droguri ( unuia dintre criminalii celor 2 tineri ! ).

  3. Lacucaracea

    Au făcut simulacrul acela de ,, reportaj ” comandat / regizat , fiindcă ştiau că sânt ,,vizați” ; cu scopul de a disimula / falsifica realitatea şi a scapa de răspundere penală astfel ( aceste O.C.M.P.R. diseminează public informaţii false prin presa aservită , au formatori de opinie , informatori , delatori + instigatori / provocatori & executanți ).

  4. Lacucaracea

    Aşa zisul ,, reportaj ” îl găsiți postat pe You Tube.Cine a ,,autorizat” mizeria aceea făcută pe treptele şcolii , in perioada cursurilor scolare ( pauză ) şi cu copiii mici de fată ? Traficanții de droguri ( între care Iorga Bogdan , cel ,,intervievat” ) îşi faceau ,,veacul” destul de des la chioscul din colț , de pe aleea Galați.La Bastilia au ,,băgat droguri la greu “… la fel ca şi în multe alte locații.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei