
În urmă cu aproximativ 3 ani, la Aquacaraș a fost desemnat un nou Consiliu de Administrație. Acționarul majoritar, Consiliul Județean Caraș Severin, care deține aproximativ 64% din acțiuni, a contractat o firmă care să facă selecția candidaților pentru posturile din Consiliul de Administrație al societății.
Zis și făcut, doritorii și-au depus dosarul, au fost intervievați de firma de specialitate, iar aceasta a întocmit un punctaj obținut de fiecare dintre cei interesați. Atâta doar că acționarul majoritar, respectiv Consiliul Județean, nu a ținut cont de punctajul obținut de candidați și i-a băgat la grămadă pe un buletin de vot, iar consilierii au ales. Au ales cât de bine au putut, în funcție de majoritatea conjuncturală de la acea dată, astfel încât toți cei ce reprezentau acea majoritate, respectiv PSD, cu carnet de partid sau doar simpli simpatizanți recomandați de partid prin voce și talent, au reușit să acceadă într-o funcție foarte bănoasă.
Consilierii județeni au ales 7 din cei 13 candidați. 13 a fost probabil cu ghinion pentru că unul din cei care nu s-au regăsit pe lista finală cu toate că avea un punctaj foarte bun, a contestat în contencios administrativ, modalitatea prin care Consiliul Județean a desemnat câștigătorii. Specialist în astfel de procese, avocatul Dan Stan, căci despre domnia sa este vorba, în prezent secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a continuat procesul, recursul și tot ce a mai fost nevoie, până la o decizie finală și revocabilă a instanței.
Avocatul Dan Stan, în exclusivitate pentru Reper 24: „ A fost ultimul termen de judecată în data de 25 februarie și în urma deciziei de la Curtea de apel Timișoara, tot consiliul de administrație și-a încetat activitate, adică toți cei 7 membri. În acest moment, soluția se găsește tot la Consiliul Județean, având în vedere că este acționarul majoritar. Sincer nu știu cum vor proceda cei din Consiliul Județean de acum încolo“.
Nu am știut nici noi și ne-am adresat președintelui Consiliului Județean Silviu Hurduzeu, care ne-a precizat că a solicitat instanței „o minută“, astfel încât să știe precis despre ce este vorba în sentință și să acționeze în consecință. „În funcție de răspunsul pe care îl vom primi, vom acționa ca atare și cel mai probabil, săptămâna viitoare vom avea o ședință de urgență pentru a clarifica problema“.
„Cine este nemulțumit că a fost schimbat din funcție acum trei ani, poate să meargă în instanță să conteste acea decizie, pe baza proaspetei hotărâri care anulează practic tot Consiliul de Administrație al Aquacaraș“ – a mai precizat avocatul Dan Stan.
Cât despre deciziile care au fost adoptate de consiliul constituit ilegal, după cum spune instanța de judecată, rămâne un mister dacă vor rămâne în picioare sau nu. Eu sunt curios dacă indemnizațiile de ședință pe care aceștia le-au primit în cele 36 de luni de activitate vor trebui returnate sau nu.
Dan AGACHE
Corect. Să li se ia banii înapoi probabil au luat mai mult decât un muncitor. Celor din consiliul de administratie să le fie rusine ca au lucrat cu cei pe care i au dat afară de la înființarea societății. Cei care au făcut evaluări fără să te cunoască sau să lucreze direct cu tine la fel RUSINE. Cu banii luați și cu protocoalele mai acoperă găurile societatea
Ar fi culmea sa nu li se ceara sumele incasate. In mod normal, ar trebui actualizate, sa plateasca fiecare leu. Ar trebui sa intre pe fir si alte organe abilitate, prin autosesizare sau poate vor primi o anonima, cine stie, sa vada ce impact social si economic au avut deciziile de concediere. Pe aceleasi posturi sunt in acest moment angajati alti oameni, mai slabi din punct de vedere profesional, de ce nu i-au chemat inapoi pe cei care au fost angajati? Daca nu se dau banii inapoi, cred ca oricine ar vrea 2-3 ani ici, 2-3 ani dincolo, nu conteaza unde, sa vina banii. Toti cei din Consiliul de Administratie al Aquacaras sunt oameni cu salarii mult peste mediul pe economie si daca nu este asa oricum mulg din alte parti, aveti de unde recupera. Sper ca si ei sa isi recupereze banii de la partid ca doar nu i-a pus nimeni pentru ca sunt destepti, au fost pusi ca se pricep la muls, le au cu invartelile.
Sa platesti o firma pentru a selecta o echipa de profesionisti si apoi sa alegi pe cine vrei tu pe criterii politice înseamnă ca esti “gospodar” sau ca iti bati joc de banii oamenilor. Acum se trage de timp pentru ca noul conducător al societatii(numit in functie de acest CA constituit ilegal) sa-si atingă scopul, adica sa duca societatea pe “culmi”, asa cum a dus-o si pe a lui. Probabil ca lunar acest CA a aprobat modificări ale organigramei cu desfintarea unor posturi si infiintarea altora in asa fel incat oamenii care incurca sau au alta culoare politica sa plece fortat si posturi noi pentru cei care trebuiau sa vina. Asta confirma si dl. Ciurel(prin mesajele de pe retele, de când a fost dat afara pana la reangajarea in baza unei sentinte). Ma întreb daca doamnele de la sindicat mai picheteaza biroul d-ei Jivan pentru a-l mentine in fuctie pe actualul director. Zilele trecute am citit ca, in urma unor cotroale, Curtea de Conturi a găsit multe nereguli la unele societati care constau in atribuire de contracte dupa criterii “ciudate” sau chiar cotracte fictive. Sa rugam pe aceasta cale sa meargă si la Aquacaras. Stau si ma întreb, oare cine plateste toate neregulile aprobate de acest CA constituit ilegal? Sigur este ca, multe nu mai pot fi indreptate. Păcat.
Ce se intampla acum in Aquacaras este noaptea mintii. Asa cum spuneti, se trage de timp pentru ca actualul director general, numit pe criterii politice nicidecum pentru ca ar avea dumnealui vreun dar in a conduce spre bine societatea, asadar acest minunat domn sa mai poata ,,mulge,, niste multi bani de la Aquacaras. Ca are de unde si stie cum sa o faca. Despre doamnele de la sindicat, stiu din surse sigure ca fac orice le spune seful suprem, pe salarii imense raportate la studiile dumnealor. Despre Consiliul de Administratie, este de amintit faptul ca anumite persoane care au fost numite initial in acest CA au dobandit in timp statutul de functionari publici, insa au continuat sa incaseze niste multi bani ca membri ai CA, fara a se deranja sa sesizeze despre noul statut dobandit. Cred ca stia si conducerea Aquacaras despre acest aspect. Poate se autosesizeaza Curtea de Conturi sau poate o face cineva, prilej cu care s-ar putea descoperi multe nereguli, inclusiv angajari pe salarii imense a unor persoane fara competenta/vechime in munca sau studii, pe posturi infiintate dupa ureche. Asa cum spuneti, nu stim cine va plati toate neregulile. Cu siguranta, cei ce au facut nereguli stiu cum sa se scoata basma curata. In ce tara traim?
“În urmă cu aproximativ 3 ani” … “avocatul Dan Stan … a continuat procesul, recursul și tot ce a mai fost nevoie, până la o decizie finală și revocabilă a instanței.”
–
“şi revocabilă” (dracu’ se ascunde în detalii).
VOX REVOCABILIS – VOX (DERBE)DEI !
„Cine este nemulțumit că a fost schimbat din funcție acum trei ani, poate să meargă în instanță să conteste acea decizie …“ (revocabilă). Să conteste(ze) poate, cu răbdare şi cheltuială aferentă următorilor trei ani.
Doar cheltuielile rămân irevocabile (irecuperabile)!
Că au trecut 3 ani şi aşa e legea