Omul gospodar își face vara sanie și iarna car; cam așa sună un vechi proverb despre hărnicie. Pe acest principiu, primarul municipiului Caransebeș și-a pus consilierii locali la treabă. Nu au de făcut nicio sanie pentru iarna viitoare, ci le-a dat temă de casă pentru bugetul anului viitor.
„Vreau să am o altă abordare în anul ce vine și le-am propus consilierilor ca din timp să vină cu proiecte de buget, cu proiecte care să fie susținute din viitorul buget și nu să ne trezim în ultima clipă, în ultima ședință, să ajungem să ne certăm că eu aș vrea ceva, iar altcineva ar vrea altceva și unde este sursa de finanțare și la ce ar trebui să renunțăm.
Cred că în acest fel consilierii locali își vor intra efectiv în misiunea pe care o au, în misiunea cu care i-a investit electoratul. Și nu mă refer doar la anul trecut sau la mandatul trecut, ci la întreaga activitate a consilierilor locali de după 1989, cu excepția poate a primilor ani de democrație când o ședință de buget ținea și câte 10 – 12 ore. Nu este normal să cadă toată sarcina aceasta a împărțirii bugetului doar pe umerii edilului sau a celor din primărie. Trebuie să vină din timp cu propuneri pentru ca acestea să fie cuprinse în buget și astfel vom evita certurile și discuțiile interminabile din ședințele de împărțire a bugetului. Vom ajunge la o întâlnire cursivă, normală, fără prea multă agitație“, a declarat edilul Felix Borcean pentru Reper 24.
Bugetul din acest an al municipiului Caransebeș este apropiat ca și consistență financiară cu cel de anul trecut sau din anii anteriori, nefiind înregistrate diferențe foarte mari. „Avantajul acestui an este că se beneficiază de capacitatea unui director economic nou, iar bugetul pe 2021 a fost discutat și îl cunosc aproape la fel ca și el, lucru care nu se întâmpla în anii anteriori“, a mai adăugat primarul municipiului Caransebeș.
Dan AGACHE