Consilierii caransebeşeni şi-au mărit indemnizaţiile! De la 282 Lei la 471 Lei / ședință

modelmic

Reuniţi vineri, 28 iulie, aleşii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind indemnizaţia pe care o vor primi pentru participarea la şedinţele Consiliului local sau la cele ale Comisiilor de specialitate. Proiectul iniţiat de Felix Borcean prevedea ca aceasta să fie de 3 la sută din indemnizaţia lunară a primarului, numărul de şedinţe fiind de patru, două de Consiliu local (una ordinară şi una extraordinară) şi două de Comisii de specialitate.

La solicitarea consilierului PSD Valentin Dascălu, proiectului de hotărâre i s-a adus un amendament, astfel încât procentul din salariul lunar al primarului s-a modificat de la 3, cât era iniţial, la 5, cât a spus consilierul social-democrat că este maximul prevăzut de Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, actualizată şi modificată.

„Eu am propus 3 la sută din salariul primarului pentru fiecare şedinţă, care este de 6,5 ori salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, ceea ce înseamnă 9.425 de lei brut. Acum, indemnizaţia unui consilier este de 282 de lei pentru fiecare şedinţă, după majorarea aprobată astăzi ea ajungând la 471,25 lei. Această sumă, înmulţită cu patru – două şedinţe de consiliu şi două de comisii de specialitate – dă un brut de 1.885 de lei pe lună pentru fiecare consilier. Eu zic că, pentru actuala conjunctură bugetară, 3 la sută era o sumă decentă”, a spus Felix Borcean.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei