Consilierii au decis: Bocșa nu garantează pentru Aquacaraș! „Discutăm de un management defectuos pe care oamenii politici vor să îl ascundă”

modelmic

 

Situația critică în care se află operatorul județean de apă și canal strânge cu ușa tot mai multe autorități locale din județ, pentru care pierderea finanțării pe programul POS Mediu 1 înseamnă returnarea unor sume colosale către Minister, bani pe care niciuna dintre primăriile cărășene nu are de unde să-i dea.

La Bocșa spiritele s-au încins aseară, atunci când s-a pus pe masa Consiliului Local decizia de a garanta sau nu pentru Aquacaraș, în vederea eșalonării datoriei de 1,7 milioane de euro pe ISPA, bani pe care operatorul ar trebui să îi plătească ANAF-ului. La aceștia se adaugă și partea de cofinanțare pe POS Mediu1, în valoare de 6,6 milioane de euro, pentru care Aquacaraș trebuie să prezinte Ministerului dovadă că îi are până la 1 noiembrie.

Astfel, cu un picior în groapă, fără utilaje sau imobile cu care să își desfășoare activitatea, operatorul județean nu va reuși să acopere toate investițiile prevăzute în contractele pe POS Mediu 1 , lucru care va duce, cel mai probabil, la pierderea finanțării pe acest program.

Cu toate că au fost și voci care au cerut susținerea Aquacaraș, aruncând pisica moartă în curtea Primăriei, majoritatea consilierilor locali bocșeni au votat să nu garanteze, cu 12 voturi împotriva, și doar patru pentru.

Asta cu toate că miercuri, la întâlnirea autorităților locale din județ, majoritatea primarilor au susținut că vor da garanții, doar pentru finalizarea lucrărilor demarate deja pe programul în curs.

Mai mult, primarul Eugen Cismăneanțu susține chiar că nu există nici baza legală necesară pentru a garanta în această situație.

„Prefectul ne-a rugat practic să îi suflăm în gură unui mort. Primăria Bocșa și-a îndeplinit până acum toate obligațiile contractuale și pe ISPA și pe POS Mediu 1. Aquacaraș trebuie să trimită la Minister până la 1 noiembrie dovada că au partea de cofinanțare de 6,6 milioane de euro pe POS1. Toată lumea garantează dar nu avem bază legală pentru a garanta pentru un terț care dacă intră în faliment se vor întoarce toți împotriva noastră. Aici este vorba de un management cel puțin defectuos pe care mulți oameni politici vor să îl ascundă”, explică primarul Eugen Cismăneanțu.

 

„Toți politicienii cărășeni ar trebui să meargă la București și să ia o decizie pentru că această problemă este politică”

 

Primarul Cismăneanțu i-a acuzat și pe mai marii oameni politici care reprezintă județul la nivel național, de lipsă totală de interes. În condițiile în care un întreg județ a intrat în colaps, iar Aquacaraș nu este o societate privată, problema dezastrului din județ ar trebui dusă și discutată la București.

„Avem trei vicepreședinți de partid la nivel național, șapte deputați și doi senatori care ne reprezintă județul. Toți acești mari oameni politici au legături foarte puternice la București. În situația în care un județ întreg a intrat în colaps, ar trebui să meargă și să ia o decizie politică. Aquacaraș nu este o entitate privată, Consiliul Județean este acționar majoritar și toate cele opt primării de orașe sunt implicate. Lucrurile se pot rezolva cât se poate de simplu, printr-o decizie politică, o Ordonanță de Guvern prin care să se suspende executarea silită a Aquacaraș”, menționează edilul-șef.

 

Proiectele vor merge mai departe!

 

La Bocșa, banii distribuiți pe POS Mediu 1, peste 11 milioane de euro, au fost investiți în construirea unor foraje noi, construirea stațiilor de pompare, apă uzată, stație nouă de apă uzată, sau extinderea rețelelor, investiții care au lăsat un adevărat dezastru în oraș și care sunt departe de a fi finalizate.

„Uzina de apă nu va fi niciodată implementată pentru că sunt foarte multe probleme acolo”, este un exemplu dat de Eugen Cismăneanțu.

La această afirmație a intervenit și reprezentantul Aquacaraș, prezent ieri la ședință care a precizat că vina este a constructorului.

„Contractul pentru uzina de apă a fost reziliat deci această investiție nu se va realiza pe POS Mediu 1. Constructorul nu era serios”.

Chiar dacă se va ajunge la pierderea finanțării pe programul în curs, autoritățile locale din Bocșa sunt convinse că proiectele din oraș vor merge mai departe, indiferent de situație.

„Aceste proiecte, indiferent de situație, vor continua, nu contează sub ce formă dar vor fi duse până la capăt. Problema este că se va ajunge la un moment dat când cineva va fi tras de mânecă și va trebui să răspundă pentru tot”, a mai adăugat primarul Cismăneanțu.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei