Confruntările din Ucraina au ajuns aproape de România. Distanţa e mai mică decât cea de la Reşiţa la Belgrad!

odessa

Ucraina se apropie de “război civil”, iar confruntările au ajuns la 160 de kilometri de frontierele României şi ale Uniunii Europene, comentează agenţia americană Bloomberg, prezentând incidentele armate de la Doneţk şi Odesa, soldate cu zeci de morţi.

Potrivit mediafax.ro, “violenţele au escaladat în estul Ucrainei şi s-au extins spre sudul ţării, în contextul în care forţele guvernamentale continuă ofensiva de eliminare a rebelilor”. “Confruntări armate au loc în estul şi sudul ţării, de la Doneţk la Odessa, la circa 160 de kilometri distanţă de frontierele sud-estice ale Uniunii Europene şi de România. Există indicii că zonele industriale şi regiunile de coastă scapă de sub controlul Guvernului de la Kiev”, adaugă agenţia de presă americană Bloomberg, subliniind că provinciile estice sunt “practic în stare de război”, după cum a afirmat şeful Agenţiei ucrainene de combatere a terorismului. “Nu suntem departe de război civil”, constată analistul economic Timothy Ash. “Există puţine indicii că situaţia s-ar detensiona şi nu prea pare că sunt eforturi de culise pentru găsirea unei soluţii”, a subliniat expertul.

Duminică seară, câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, mai scrie mediafax.ro.  Manifestanţii, printre care se aflau şi aproximativ 50 de membri ai grupării paramilitare naţionaliste Pravîi Sektor, au parcurs cele câteva sute de metri până la biroul generalului Ivan Katerinnciuk.

Ei au scandat sloganuri ca “Odesa în Ucraina!”, “Glorie Ucrainei!” şi au cântat imnul naţional.

Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că “toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră”. “Nu interzicem nimănui să organizeze manifestaţii paşnice şi să-şi exprime punctele de vedere, dar suntem împotriva celor care fac propagandă separatismului şi divizării Ucrainei, iar eu cred că suntem de acord asupra acestui lucru”, a adăugat el, după care a scandat la rândul său “Glorie Ucrainei!”.

Citeşte mai mult pe: mediafax.ro

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei