Conflict de interese și fals intelectual, în Primăria Copăcele! Primarul Ion-Ilie Hîrțauca, trimis în judecată!

modelmic

Primarul comunei Copăcele, Ion-Ilie Hîrțauca a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru comiterea infracțiunilor de conflict de interese în formă continuată şi fals intelectual. Alături de Hîrțauca a fost trimis în judecată și secretarul comunei, Mihai Mircea Miștianin, acuzat de comiterea infracțiunii de fals intelectual. 

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: În data de 25.02.2010 şi 08.03.2010 inculpatul Hîrţauca Ion Ilie a participat, în calitate de consilier şi viceprimar al comunei Copăcele, la luarea unei decizii de valorificare a clădirii remize de pompieri din comuna Copăcele sub forma materialelor de construcţii, avantajându-l în acest fel pe fratele său, propunând el însuşi preţul de 2000 lei cu care urma să fie achiziţionată construcţia.

În data de 09.01.2013 acelaşi inculpat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (primar al comunei Copăcele), a semnat şi eliberat o adeverinţă în care a omis cu ştiinţă a insera faptul că pe terenul situat în intravilanul localităţii Ohaba Matnic, în suprafaţă de 2877 mp, există o construcţie (remiza de pompieri), favorizând şi facilitând astfel încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către fratele său doar pentru terenul în cauză, deşi acesta a dobândit atât terenul cât şi construcţia. Aceeaşi adeverinţă a fost semnată, în calitate de secretar, şi de inculpatul Miştianin Mihai Mircea, fiind reţinută şi în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de fals intelectual”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Judecătoriei Caransebeş.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei