O conductă de gaz s-a spart în această dimineață, între localitățile Jupa și Zăgujeni din Caraș-Severin. Incidentul s-a petrecut la o distanță de aproximativ 300-400 de metri de DN 6.
„În jurul orei 06:30, am fost anunțați de explozia unei conducte de gaz, între Jupa și Zăgujeni. Este vorba de o conductă subterană, iar incidentul nu a fost urmat de un incendiu și nici nu au fost victime. Reprezentanții ISU Semenic au asigurat măsurile PSI, până în jurul orei 08:00, când au sosit echipele specializate ale furnizorului”, explică Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.
În momentul de față se lucrează la repararea magistralei.
Diana RADU

Ce are poza cu masina Delgaz cu furnizorul Transgaz caruia i s-a spart conducta?