Notarul caransebeșean, Petru Schinteie a fost desemnat în Conferința Extraordinară a PSD Caraș-Severin, noul președinte interimar al organizației municipale PSD Caransebeș. Proaspătul lider al organizației politice de stânga din urbea gugulanilor se va ocupa de alegerile din cadrul PSD Caransebeș și își propune să reconstruiască echipa, dar și să o mențină, inițiind totodată și demersurile privind desemnarea candidatului pentru alegerile locale.
„Vom face și un sondaj de opinie pentru stabilirea candidatului PSD Caransebeș la alegerile locale din mai-iunie, de anul acesta. În momentul de față, PSD Caransebeș și-a propus pentru acest sondaj trei oameni. O parte a conducerii județene am înțeles că doresc ca în acest sondaj să apară și un al patrulea om, toți suntem membri PSD. Cine se va clasa cel mai bine, va fi susținut de ceilalți”, a declarat Petru Schinteie.
Cei trei membri PSD propuși pentru sondaj sunt: consilierul local PSD Florin Bogdea, fostul președinte al organizației, Bebe Iova, și chiar noul președinte interimar, Petru Schinteie, în timp ce conducerea județeană l-a propus pe Marius Damian pentru acest sondaj, cel care este și coordonator pe zona Caransebeș la alegeri.
Desemnarea noului președinte al organizației PSD Caransebeș a venit în urma demisiei din funcție a lui Bebe Iova.
Elena FRANȚ