Componența Consiliului Județean Caraș-Severin, din nou modificată! A plecat Popovici, a venit Dinu!

modelmic

Componența Consiliului Județean Caraș-Severin a fost din nou modificată ieri, după demisia Mihaelei Popovici și validarea în funcție a lui Gabriel Dinu.

Mihaela Popovici și-a prezentat demisia din forul județean pe data de 10 octombrie, după ce la începutul lunii a fost numită în funcția de manager al Spitalului Municipal din Caransebeș. Consilierii județeni au luat act de demisia acesteia în ședința de ieri, ocazie cu care a fost validat în funcție Gabriel Dinu, cel care a fost anterior membru al Consiliului Local Reșița.

Ambele proiecte de hotărâre au fost adoptate fără votul liberalilor din forul județean, aflați după cum susținea consilierul Ioan Cojocariu în grevă de avertisment, nemulțumiți de faptul că drumul care leagă Valea Bistrei de A1 nu se află pe lista de proiecte prioritare ale ADR Vest.

Imediat după adoptarea proiectului, noul consilier județean Gabriel Dinu a depus jurământul prevăzut prin legea administrației publice locale:

Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Caraș-Severin. Așa să îmi ajute Dumnezeu”.

Citește și În Consiliul Județean se practică politica bunului plac, acuză Cojocariu! „Mie nu îmi daţi lecţii”, răspunde Hurduzeu!

Componența Consiliului Județean Caraș-Severin a mai fost modificată și în urmă cu două luni, când și-a dat demisia Marius Bălean, numit ulterior la conducerea Gărzii de Mediu Caraș-Severin, locul acestuia în forul județean fiind ocupat de Petru Pârvulescu.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. memo

    Domnilor puteti sa faceti greva toata viata drumul ala era benefic pt societate dar nu pt buzunarele lor,chiar se construia ceva dar de ce sa construim drumuri mai bine murim pe ele!!!

  2. zero

    “Ambele proiecte de hotărâre au fost adoptate fără votul liberalilor din forul județean, aflați după cum susținea consilierul Ioan Cojocariu în grevă de avertisment, nemulțumiți de faptul că drumul care leagă Valea Bistrei de A1 nu se află pe lista de proiecte prioritare ale ADR Vest.”
    Adica un tunel prioritar pe sub Pades, de la Ruschita spre Faget si A1.
    Liberalii astia par tare dusi cu pluta…

  3. rugina carmen

    Putem avea încredere, până la proba contrarie. Personal, domnule Dinu, vă propun un exercițiu de bună credință: drumul Greoni-Mercina când va fi reparat? Dacă tot peticit va fi, la prima ploaie o luăm de la capăt. Încă mai sper…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei