În primăvara acestui an existau speranțe mari în ceea ce privește repunerea pe picioare a combinatului din Oțelu Roșu. Tentative și investitori interesați au mai existat de-a lungul timpului, dar ultima inițiativă a unui investitor turc era la un pas de concretizare.
Intențiile străinilor de a cumpăra combinatul au fost însă puse la zid de pretențiile actualului propietar. Potențialul investitor din Turcia era dispus să ofere pentru epava industriei din Valea Bistrei, o sumă de 80.000.000 de euro, valoare considerată mult prea mică de cei în posesia cărora se află în momentul de față combinatul.
„Era o ofertă a unei societăți din Turcia care oferea pe combinat 80 de milioane de euro, sumă pe care actualul proprietar nu a acceptat-o. Deci a picat și acea ofertă, cu toate că ne-am pus speranțe mari”, a explicat Luca Mălăiescu, primarul din Oțelu Roșu.
Din nou cu ochii în soare, autoritățile locale și cetățenii din Valea Bistrei își pun speranțele într-o eventuală reorganizare, anunțată deja de consiliul de administrare al combinatului. Chiar dacă este mai mult o amăgire decât un plan concret de repunere pe picioare, ideea unei reorganizări menține măcar iluzia unui interes încă viu pentru repunerea pe picioare a industriei în zonă.
„Totuși, s-a aprobat de către consiliul de administrare o reorganizare. Este un lucru foarte bun faptul că măcar reușim să ne menținem speranțele în ceea ce privește combinatul. Nu cunosc detaliat ce va presupune această reorganizare dar tot timpul când există o astfel de inițiativă înseamnă că există dorința de a găsi o soluție pentru a reporni afacerea respectivă”, a mai explicat Luca Mălăiescu.
Alexandra JURCA
Anexele la planul de reorganizare se afla pe internet:
http://www.ductilsteel.ro/images/Anexe%20plan%20reorganizare%20Ductil%20Steel.pdf