Coliziune frontală la Constantin Daicoviciu! Un bărbat, în stare gravă la spital!

modelmic

Conducătorul unei autoutilitare a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident de circulație produs în această dimineață, în apropierea localității Constantin Daicoviciu. Conform primelor cercetări, accidentul ar fi fost provocat chiar de victimă care s-a angajat într-o depășire fără să se asigure. 

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 41 de ani, din Gorj, a condus un autoturism din direcția Caransebeș spre Lugoj. La km 468+825m, în afara  localității Constantin Daicoviciu, s-a angajat în depășirea unui autovehicul de mare tonaj fără  a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 44 de ani, din Dolj.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoutilitarei, fiind transportat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorului autoutilitarei i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta neputând fi testat cu aparatul etilotest din cauza rănilor suferite.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

15134123_1619722254711961_1615927300_o

UPDATE: În ciuda eforturilor făcute de medici,  victima a decedat la Spitalul din Caransebeș.

Sursa foto: caransebes.ro

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei