Cod roșu de vreme rea și în Caraș-Severin. Vânt de până la 170 de Km pe oră!!!

aa
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod roșu de vreme rea pentru zona de munte a județelor Caraș-Severin și Hunedoara, valabil până joi dimineața la ora 4. Sunt preconizate intensificări de vânt cu viteze cuprinse între 140 și 170 de Km pe oră și ninsori viscolite.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a județului Caraș-Severin, a precizat printr-un comunicat că miercuri seara nu erau probleme pe drumurile naționale și nu erau localități nealimentate cu energie electrică.

Drumul județean 608A – tronsonul între Telescaun și Muntele Mic este închis circulației, iar pe Muntele Semenic se circulă în condiții de iarnă. Stratul de zăpadă era cuprins între 20 și 30 de centimetri și viscolește. Aproximativ 70 de turiști sunt cazați în această noapte pe Muntele Mic, iar pe Semenic numărul acestora este de aproximativ 30.

Inspectoratul Județean de Poliție recomandă participanților la trafic să respecte semnificația indicatoarelor de restricționare a accesului în zona montană, iar pentru că pe mai multe tronsoane de drum se circulă în condiții de iarnă, mașinile trebuie echipate cu pneuri de iarnă. Participanții la trafic trebuie să-și asigure o bună vizibilitate, să folosească sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic, să adopte o conduită preventivă la volan.

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei