Ploile se întorc în partea de sud-vest a țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod galben, care vizează și județul Caraș-Severin.
Potrivit ANM, începând din această seară și până miercuri la ora 09.00instabilitatea atmosferică va fi accentuată, vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.
Hidrologii au emis și ei o avertizare de tip Cod galben, valabilă în același interval, pe râurile din bazinele hidrografice Bârzava, Caraș, Nera și bazinul superior al Timișului, și Cod portocaliu pentru Bistra și Cerna. Se vor înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viitori rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu depășiri ale cotelor de atenție și inundație.
Membrii Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au fost convocați de prefectul județului, Silviu Hurduzeu, pentru a se mobiliza pe toată această perioadă. O primă măsură a fost informarea primăriilor din județ să asigure permanenența la sedii, astfel încât comitetele locale pentru situații de urgență să poată interveni prompt în caz de evenimente periculoase.
Diana RADU
