Cluburi pentru protejarea naturii sălbatice, în liceele cărășene! WWF a lansat un ghid!

modelmic

WWF România derulează în prezent un proiect prin intermediul căruia dorește să formeze o reţea de cetățeni activi care se implică în protejarea zonelor sălbatice. În cadrul proiectului, au fost create cluburi pentru protejarea naturii sălbatice în trei licee din județul Caraș-Severin și a fost finalizat un ghid dedicat naturii sălbatice. 

Exploratori ai sălbăticiei în Carpații din Sud-Vestul României” se dorește a fi un instrument de lucru dedicat profesorilor și elevilor din clasele IX-XII, dar şi tuturor celor interesaţi, de la reprezentanţi ai ariilor protejate la organizaţii care lucrează în domeniu. Nevoia de a dezvolta acest ghid a apărut atunci când WWF România a început să lucreze în zona Carpaţilor din Sud-Vestul României şi a observat că multe dintre barierele care stau în calea dezvoltării durabile a comunităţilor locale este lipsa educaţiei în acest domeniu.

Ghidul este unul dintre rezultatele proiectului Tineri activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi ce a început în primăvara anului 2015, prin care WWF îşi propune să formeze o reţea de cetățeni activi care se implică în protejarea zonelor sălbatice. Proiectul se derulează în parteneriat cu cinci licee din oraşele Reșița, Anina, Băile Herculane, Orșova și Lupeni, fiecare localitate fiind situată în imediata vecinătate a celor cinci parcuri naționale și naturale cheie din regiune: Parcul Naţional Semenic-Cheile Carașului, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beușniţa, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, Parcul Natural Porţile de Fier și Parcul Naţional Retezat.

„Exploratori ai sălbăticiei în Carpații din Sud-Vestul României este un ghid din care tinerii învaţă despre regiunea lor şi este diferit de manualele clasice de geografie sau biologie. Conţine informaţii de actualitate despre arii protejate, parcuri naţionale şi naturale şi conceptul de sălbăticie. Se pune accentul pe bogăţia naturală a locurilor, pe specii cheie din regiune, beneficii, ameninţări, dar şi soluţii. În ceea ce privește soluțiile, tinerii sunt încurajați să creeze propriile lor proiecte pentru protejarea naturii din zona lor. Pe lângă componenta teoretică, ghidul conţine foarte multe metode de lucru interactive, de echipă, cu exemple de activităţi care pot fi folosite de profesori şi au rolul să ţină tinerii cât mai mult în natură şi să-i încurajeze să interacţioneze cu elementele naturale”, explică reprezentanții WWF.

coperta_ghid

În scopul creării unei reţele de profesori şi tineri activi care se implică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă zonele de sălbăticie au fost deschise cluburi în cinci licee. Este vorba de trei licee din Caraș-Severin și două din Mehedinți: Colegiul Naţional Traian Lalescu (Reşiţa), Liceul Mathias Hammer (Anina), Liceul Hercules (Băile Herculane), Liceul Traian Lalescu (Orşova ) și Liceul Mircea Eliade (Lupeni).

”E foarte important ca  informaţiile despre conceptul de sălbăticie să ajungă la un număr cât mai mare de oameni care se pot implica în protecţia şi conservarea acestor zone. Şcolile şi, implicit, educaţia pentru dezvoltare durabilă au un rol cheie în transmiterea acestor informaţii. Am creat acest ghid în primul rând ca auxiliar didactic și sprijin pentru profesori şi elevi în organizarea de activităţi în cadrul cluburilor deschise în cele cinci licee partenere însă, pe termen lung, vedem potenţialul de a deveni un instrument pentru profesori pentru predarea unui curs opţional pentru educaţia în natură” a declarat Irina Lapoviţă, managerul proiectului.

Ghidul  „Exploratori ai sălbăticiei în Carpații din Sud-Vestul României” a fost realizat cu sprijinul financiar al Fundației Federale Germane pentru Mediu.

Foto: Marius Berchi

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei