CJ Caraș-Severin investește 20.000 de lei în promovarea atracțiilor turistice ale județului!

modelmic

Consiliul Județean Caraș-Severin investește 20.000 de lei în promovarea principalelor atracții turistice ale județului la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României ce va avea loc la București în perioada 15 – 18 noiembrie 2018.

Vizitatorii standului vor fi întâmpinați de angajații Serviciului Promovare Turism care le vor pune la dispoziție o serie de materiale de promovare ce includ: harta turistică a județului Caraș-Severin, pliante care prezintă atracțiile turistice din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, Parcul Natural Porțile de Fier și din zona Băile Herculane. De asemenea, pe perioada târgului vor fi distribuite cărți de vizită cu stick-uri USB ce conțin informații necesare turiștilor, precum unitățile de cazare și de alimentație publică din județ, dar și detalii cu privire la principalele evenimente culturale organizate anual”, explică purtătorul de cuvânt al forului județean, Camelia Basaraba.

Costumele populare tradiționale aflate în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș vor fi și ele promovate împreună cu produsele culinare recunoscute din Banatul Montan. Este vorba de produse de carne, răchie, sucuri naturale, conserve de tot felul, brânzeturi sau mălai copt, toate vor putea fi apreciate de vizitatorii standului. Apa plată Aur’a va fi și ea promovată la târg în baza unui parteneriat semnat de firma producătoare și instituția județeană.

Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României se va desfășura la ROMEXPO – Pavilionul B2 din capitală, standul de promovare pus la dispoziția județului Caraș-Severin având o suprafață de 32 mp.

1.36 12

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei