Cinci elevi reşiţeni şi-au vandalizat propria şcoală

v

Polițiștii reșițeni au identificat persoanele care au vandalizat școala de pe strada Sodolului din Reșița, în perioada Rusaliilor. Este vorba de 5 elevi ai unității de învățământ, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. 

Vă reamintim, aceștia au pătruns în interirorul fostei școli nr. 5, aflată în prezent în structura Liceului Teoretic Diaconovici Tietz, de unde au sustras un calculator și componente de unități de calculator și au distrus bunuri didactice. Tinerii au spart mai multe uși interioare, au aruncat și distrus o parte a cataloagelor și au împrăștiat pe holul școlii praful de la cele 10 extinctoare aflate în dotarea unității de învățământ.

Cataloagele au fost recuperate încă de acum câteva zile, ele urmând să fie rescrise, după cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ioan Moatăr.

Polițiștii au reușit acum și identificarea autorilor și recuperarea bunurilor furate. Cei cinci tineri sunt cercetați în prezent pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Ancuța Cărbunaru.

Karina Tincul

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei