Chisăliță, intrigat de criticile opoziției! „Îi asigurăm pe cei din PNL și USR că vom reuși să finanțăm toate măsurile din programul PSD”

modelmic+editorial-Recovered

Intrigat de discursurile celor doi lideri ai opoziției PNL și USR, senatorul cărășean Ionuț Chisăliță a reacționat în mediul online. Acesta susține că opoziția poate sta fără grijă în ceea ce privește partea financiară de care va dispune Guvernul pentru a acoperi toate măsurile prevăzute în programul de guvernare promis în timpul campaniei.

Convins de performanțele pe care le va atinge noul Guvern, Ionuț Chisăliță susține că în următorii patru ani țara va fi scoasă la liman, asta după ce din 2011 până în prezent am asistat cu toții la o distrugere în masă.

„În 2011 am votat împotrivă unui Guvern care a distrus țara. Acum am votat pentru un Guvern PSD-ALDE și un Prim-ministru Sorin Grindeanu care au propus un program de guvernare îndrăzneț, cu măsuri pentru oameni. Un program de guvernare care cuprinde creșterea pensiilor, salariilor, măsuri pentru stimularea firmelor, pentru bugetari, pentru toate categoriile sociale. Sunt convins că va fi un Guvern performant”, explică senatorul PSD de Caraș-Severin.

Mai mult, Chisăliță susține că Guvernul Grindeanu nu va urma drumul prost pe care s-a mers până acum în timpul Guvernului Boc, mână în mână cu Băsescu.

„Am ascultat cu stupoare discursul celor doi lideri ai opoziției. Raluca Turcan – PNL ( fostă PDL ) critica măsurile propuse de noi (creșterea pensiilor , salariilor , etc ), neștiind de unde va lua viitorul Guvern bani. Îi asigurăm pe cei din PNL și USR că vom asigura finanțarea tuturor măsurilor sociale cuprinse în programul PSD! Nu vom face așa cum au făcut ei (Raluca Turcan a fost unul din parlamentarii care au susținut tăierile din guvernarea Boc), atunci când, împreună cu Băsescu, au fost la guvernare”, a adăugat Ionuț Chisăliță.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Eu

    Eu nu stiu cine ii mai baga in seama . PNL si USR nu sunt in stare decat sa creeze instabilitate, probabil ăsta e și scopul lor . Vedem si la Resita avem pe unu care saracu’ de el nimeni nu il lasa sa faca nimic si toata ziua face cate un scandal ceva daca nu chiar o bataie , doar asa pentru animație . La munca ! Gata cu văicăreala.

  2. Toader Danila

    Nu cred ca, in istoria postdecembrista , a mai fost vreun caz mai plin de PeNibiLitate ca acela in care, un sef(sefa) de partid, vorbea de parca atunci picase din Luna si nu stia rezultatul alegerilor!Pe mine, daca m-ar conduce politic sau administrativ o asemenea persoana, m-as calugari (intr-o manastire de maici)!

  3. Marius

    Povesti nemuritoare… Scaderea TVA si eliminarea supraccizei la carburanti a dus la reducerea pretului cu 10 %.
    De unde are guverul bani pentru a creste salarii, pensii…
    In campanie s-a promis realizarea de 2500 crese si gradinite la nivelul tarii.
    Ce fundament a avut aceasta cifra?
    In Resita consilierii locali au hotarat ca este mai bine sa mai plateasca din impozitele noastre aproape 7-8000 Euro lunar la defuncta UCMR pentru gradinita din Moroasa.
    Oare nu se putea gasi o solutie de a fi preluata constructia in vederea stingerii datoriilor societatii catre bugetul local, daca acestea exista?
    Am vazut un guvern adevarat, propus acum peste noapte guvernul Grindeanu – in conditiile in care in campania electorala nu a fost vehiculat acest nume drept prim ministru.
    Nu s-au instalat bine si se vehiculeaza modificarea codurilor penale si cel de procedura penala, amnistie chiar. Si pentru cine tot penru ei: Dranea, Tariceanu – poate restituie si doctoratele dovedite plagiate si retrase.
    Halal tara, nu ne invatam minte de loc. Am pus lupii in fruntea tarii…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei