De mai bine de cinci ani, Primăria Oravița a făcut demersurile necesare pe lângă autoritățile competente pentru amenajarea unei intersecții în Zona Gării, care să dirijeze traficul la întretăierea unui drum național cu unul județean.
„În această zonă au fost foarte multe accidente rutiere, unele grave în care au pierit semeni de-ai noștri. De aproape șase ani am tot făcut demersuri la autoritățile competente pentru a aproba construcția unui sens giratoriu care să dirijeze circulația și să evite pe cât posibil incidentele rutiere”, a declarat pentru Reper 24, primarul Dumitru Ursu.
După mai multe intervenții s-a obținut aprobarea pentru construirea unui sens giratoriu într-o primă fază, urmând ca Direcția de Drumuri Naționale să includă această lucrare într-o finanțare viitoare.
„Dacă voi nu vreți sau nu puteți să o faceți, eu am să o fac pentru orăvițeni pentru că este mare nevoie de ea“ a mai precizat edilul Dumitru Ursu.
Construcția provizorie se efectuează cu sprijinul Consiliului Local și cu bani din bugetul propriu al Primăriei Oravița.
Dan AGACHE




O soluție mai sigură ar fi totuși o intersecție SEMAFORIZATĂ. Luați în considerare această soluție !
Un lucru foarte bun acest sens giratoriu, trebuia facut mai demult.
Trebuie insa finalizat si indreptate denivelarile existente acum in sosea si mai trebuie puse indicatoare rutiere.
Constat cu amaraciune ca multa lume habar n-are sa circule intr-un simplu sens giratoriu, intra in el si apoi dau prioritate celor care asteapta sa intre sau nu acorda prioritate la intrarea in sens…
Pentru moment in loc sa fluidizeze circulatia(ca doar asta e rolul unei astfel de intersectii) mai mult o incurca dar sa speram ca nu pentru mult timp.
Mai exista doua parti bune aici: mai incetinesc teribilistii amatori de raliuri nocturne si pe cei care faceau burnout prin intersectie.
Am trecut ieri pe acolo si deocamdata e o intersectie nedirijata. Fiind fara semne care sa indice cine cedeaza trecerea, ar trebui sa aplice regula prioritatii de dreapta. Va deveni un sens giratoriu cum spune LEON cand vor fi montate semnele de circulatie necesare dirijarii traficului.