Cetăţean român reţinut 24 ore de polițiștii de frontieră, pentru călăuzirea a cinci cetăţeni străini

a

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență. Aceștia au oprit pentru verificări, pe comunicația E70, pe raza localității Denta, un autovehicul înmatriculat în România, condus de un cetățean român în care se aflau cinci cetățeni străini. Cei cinci pasageri, toți bărbați, nu dețineau documente de identitate asupra lor, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au condus pe aceștia, împreună cu șoferul, la sediul instituției pentru cercetări. Totodată, un echipaj medical le-a făcut triajul epidemiologic, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Siria și Irak, patru adulți cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani și un minor de 13 ani. Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România și că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul cetățeanului român, acesta din urmă fiind reținut pentru 24 de ore. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat față de cei cinci cetățeni străini și de trafic de migranți față de cetățeanul român, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, a declarat purtătorul de cuvânt Subcomisar de poliție Nicola Petre-Ionuţ.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Cetățeanul Trollmentat

    Ce oameni fără inimă sunt și frontieriștii! Trebuia să le decontați călătoria pană la Nădlac și de acolo zdup peste graniță la frații noștrii unguri! Una peste alta, da ce vremuri trăim?! Cine visa, acu 30 și ceva de ani, că vor emigra unii de la sârbi spre noi?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei