Centenar pe Valea Bistrei! O sută de ani de fotbal la Oțelu Roșu!

pp

Într-un cadru festiv, pe stadionul care a adus glorie orașului de pe Valea Bistrei, iubitori ai sportului cu balonul rotund s-au adunat să celebreze, alături de edilul orașului, Luca Mălăiescu, o sută de ani de fotbal la Oțelu Roșu.

Evenimentul emoționant atât pentru primar, cât și pentru cei care au jucat fotbal cu sufletul pentru oraș, s-a desfășurat pe stadionul Vichente Birău unde a fost găzduită și o lansare de carte semnată Adrian Gerhard, „De la legendă la adevăr, centenarul fotbalului din Oțelu Roșu 1920-2020”.

„De la legendă la adevăr” este o ediție revăzută și re-adăugită, a cincia carte a scriitorului Adrian Gerhard, apariția acestei ediții fiind posibilă cu susținerea financiară a Primăriei Oțelu Roșu și a Consiliului Local.

 

Prima carte a fost o carte despre Cireșa, „Sub semnul statorniciei”, repere monografice, 100 de pagini cu trecutul așezării satului care pe mine m-a adoptat, a doua carte a fost istoria fotbalului de la Metalu, dar imediat după se întâmplă ceva, adică ai scos o carte, lumea o are în mână și începe să zică „nu ai scris bine acolo, uite îți mai dădeam eu informații” și atunci am început să mai adun informații și fotografii, ceea ce este foarte important și acum este o ediție adăugită pentru că în 2012 am scos „Metalul Oțelu Roșu -file de istorie” și după ce am adunat informații, acum la 100 de ani de fotbal, domnul primar m-a susținut”, a declarat autorul cărții,  Adrian Gerhard.

 

Alături de primarul Luca Mălăiescu și viceprimarul Grigore Goja, au participat la marcarea Centenarului și sportivi care de-a lungul timpului au jucat fotbal pentru Oțelu Roșu.

Sărbătorim Centenarul, 100 de ani de când s-a înființat prima echipă de fotbal la noi în oraș și de aceea am gândit acest eveniment. Mă bucur foarte mult că sunt prezenți foarte mulți dintre cei care de-a lungul anilor au jucat fotbal pentru orașul nostru și totodată aș vrea să îl felicit pe domnul Adrian Gerhard pentru faptul că s-a implicat foarte mult și a scris această carte deosebită, unde a reușit să pună pe hârtie atât prin cuvinte, cât și prin ilustrate tot ceea ce a însemnat fotbalul la noi în oraș de 100 de ani încoace”, a declarat primarul Luca Mălăiescu.

De când este primar la Oțelu Roșu, edilul Mălăiescu s-a ocupat de reabilitarea stadionului investind în gazon, modernizarea interioară a clădirii bazei sportive, urmând să se continue investițiile în reabilitarea exterioară a clădirii și a tribunelor.

1de374ca-8ac7-4016-9280-1f156961bd07

a13aad8d-972a-4638-9d13-d33aaf9d55a3

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei