Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a făcut publice rezultatele obținute la proba scrisă de cadrele didactice care își doresc un post de director sau director adjunct din cele scoase la concurs de Ministerul Educației. Lista cu punctajele obținute de profesorii cărășeni, mulți dintre ei directori în funcție a unor instituții de învățământ cărășene a adus și câteva surprize, cadre didactice cu renume nereușind să obțină punctajul necesar pentru promovarea concursului.
25 de cadre didactice au fost respinse în urma probei susținute ieri. Printre aceștia: Sorina Corcoață, care candida atât pentru postul de director cât și pentru cel de director adjunct al Colegiului Național Diaconovici Tietz din Reșița (punctajul obținut – 34,37), Ana Lucia Moruț, candidata pentru postul de director al Liceului Traian Vuia din Reșița (punctaj – 25,62), Anița Strîmbu, actualul director al Liceului de Artă Sabin Păuța din Reșița (punctaj – 34,37) și Rodica Vesa, directorul Colegiului Tehnic din Reșița (punctaj – 33,12).
Printre actualii directori ai unor unități de învățământ care au reușit să treacă de proba scrisă de numără: Luminița Broască (Colegiul Național Traian Lalescu, care a obținut un punctaj de 45,62), Lenuța Ciurel (Colegiul Economic al Banatului Montan, punctaj – 46,25), Rozina Ghiorghioni (Liceul Bănățean Oțelu Roșu, punctaj – 38,12), și Boris Vatzulik (Colegiul Național Diaconovici Tietz, punctaj – 38,12).
Cel mai mare punctaj, 50, a fost obținut de Rîșniță Elisabeta, care candidează pentru postul de director adjunct al Școlii Gimnaziale numărul 2 din Reșița.
Lista completă cu rezultatele obținute de cadrele didactice poate fi consultată aici.
Concursul pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți continuă cu alte două probe (interviul și evaluarea CV-ului), urmând ca rezultatele finale să fi afișate în 18 noiembrie.
Karina TINCUL

Deci exista si exemple bune la Resita…se poate!