Ce oameni miloşi în CSM-ul ăsta!

nicapc

Ce să vezi, nici o surpriză, Consiliul Superior al Magistraturii s-a opus arestării celor doi procurori „de elită”, de la unitatea de elită de la Ploieşti, Onea şi Negulescu. Câtă mărinimie din partea decidenţilor! Păi ce, dacă PSD-ul are penalii lui, PNL-ul aşişderea, de ce n-ar avea şi procurorii penalii lor? Săracii Onea şi Portocală, cum se mai victimizează ei, li se pare chiar prea dură măsura arestării, sărmanii procurori, parcă şi-au resetat memoria şi nu îşi mai aduc aminte de nemerniciile făcute pe bandă rulantă în ultimii ani, nemernicii care au trimis la închisoare oameni nevinovaţi, au distrus familii, destine şi nu de puţine ori, au trimis pe ultimul drum oameni, care, chiar dacă erau vinovaţi cât de cât, nu meritau să moară prin puşcăriile patriei.

Şi nu putem să nu ne aducem aminte , când Parlamentul refuza arestarea vreunui senator şi deputat, se făcea atâta tamtam, dădea presa în politicieni ca boul în barieră, câtă corupţie, câtă imbecilitate.. .Aşa este, dacă politicienii beneficiau de imunitate, de ce nu ar beneficia de aceeași protecţie şi bieţii procurori?

Numai că atunci când mizeriile acestora au dat pe afară şi au venit, culmea, de la oameni care ar trebui să apere legea, să o aplice şi să vegheze la siguranţa românaşului, ei, atunci faptele acestor imbecili dau o nouă dimensiune răului în stare pură.

Şi fac pariu că în următoarea perioadă, dacă situaţia celor doi slujbaşi de elită ai Codruţei se va înrăutăţi, vor pune pe masa CSM-ului acte medicale din care va rezulta că aceştia nu suportă regimul de detenţie! Sărăcuţii, amândoi sunt firi sensibiloase, nedeprinse cu arestul preventiv, cu celulele insalubre de la Rahova, celule pe care, nu demult, le pregăteau pentru cei țintiţi la paradeală…

Situaţia se repetă şi la Oradea, parcă după acelaşi tipar, procurorii de la Oradea seamănă izbitor cu cei de la Ploieşti, seamănă la modul de operare, paradeala e aceeaşi, ţintele sunt alese tot dintre incomozi şi urmările sunt aceleaşi.

Dintre toţi imbecilii aceştia lipseşte parcă ceva. Lipseşte Codruţa, doar sub comanda acesteia s-a întâmplat totul, ea a fost cea care a dat verde la decapare şi s-a autoproclamat Zeiţa Dreptăţii, mai mult, i-au fost ridicate osanale şi a fost împopoţonată cu tinichele de diferite ambasade… Parcă şi pentru ea s-ar găsi un loc liber la Tîrgşor…

Ce să creadă românul de rând, are Justiţia o dublă măsură?

A zis cineva din Justiţie ceva despre constituirea vreunui grup infracţional organizat? Doamne-fereşte!

Adi NICA!

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei