Când ai primit cu prisosință ce ți-ai dorit este firesc să vrei să bucuri și pe alții cu cadoul primit. “Dar din dar se face rai.”
Grație generozității și prea plinului disponibilității de comunicare de la suflet la suflet ale autorului am primit o carte de 100 de pagini. Caracterizată, suplimentar conținutului, de un stil alert, cartea domnului profesor Doru Ilana ar putea fi citită, la prima lectură, în 2-3 ore, mi-am spus la început și am rânduit-o în ordinea lecturilor pe care mi le-am propus pentru zilele următoare. Cu puțină întârziere i-a venit rândul. Surpriza a fost pe cât de aparte, pe atât de plăcută. Subiectul și stilul s-au potrivit întocmai unei dorințe din ultimii ani a subconștientului meu: să citesc o carte “mai altfel”.
Cartea tratează dimensiunea culturală a eroului legendar al Americii Latine, Simón Bolívar, pe care autorul îl circumscrie pe bună dreptate “…personalitate istorică, atinsă de misterioasa aripă a geniului”. Aparent un eseu, cartea are farmecul autenticității care nu se împiedică de taxonomie, mai curând o refuză. Poate fi citită și interpretată cum vrea cititorul. Importante la ea sunt conținutul și stilul. Pentru conținut Doru Ilana a realizat ceea ce Gabriel García Márquez admite că a parcurs pentru a scrie la rândul lui despre Bolívar: o “documentare tiranică”. Stilul este oral, al unui dicteu, din vraja căruia cititorul nu poate scăpa; nu mai vrea să scape. Și deplânge terminarea lecturii.
Spre lauda scriitorului modul de a ni-l face cunoscut pe Simón Bolívar prin acest eseu, această succintă monografie literară sau această biografie romanțată întrece, foarte probabil, pe acela în care El Libertador ne este înfățișat de istorici. Autorul și-a atins cu brio scopul declarat prin cuvintele blagiene: “Se spune că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decât în lumina soarelui”. Sau “…există lucruri adânci, care în lumina artei pot fi înțelese mult mai limpede decât în lumina științei.”
Personalitatea lui Simón Bolívar a fost uriașă. Lectura vieții, faptelor și calităților eroului este fără îndoială formatoare pentru toate vârstele, dar mai ales pentru cea dădătoare de speranțe, aceea a adolescenței. Așa ne apare El Libertador în cea mai mare parte a economiei cărții. Ultima parte a cărții este consonantă cu gândirea și simțirea adulților, dar mai ales a vârstnicilor: respiră “La ce bun!”, este aproape interzisă adolescenților. Dar și pesimismul final al eroului este contracarat de autor cu fraza unui general de-al său: “Important este faptul că Excelența voastră nu ni s-a micșorat în amintire.”
Între dovezile aptitudinilor literare ale lui Bolívar, “Delirul meu pe Chimborazo” ocupă un loc privilegiat, este un pisc. El Libertador întâlnește Timpul, care-i vorbește astfel: “Eu sunt tatăl secolelor, sunt stăpânul misterului și dețin secretul gloriei. Mama mea fu Eternitatea, limitele imperiului meu le semnalează Infinitul. … Dar tu, tânăr sau vârstnic, om sau erou, de ce te înfumurezi? Crezi că, pentru mine, Universul tău reprezintă ceva?
Credeți că a vă înălța pe un atom al creației este un motiv de extaz?” Este!, pentru că de pe umilii lor atomi, cititorii cărții “Simón Bolívar”, a scriitorului Doru Ilana, percep puterea fuziunii nucleare pe care o reprezintă îmbărbătarea cărților. A acelora care cultivă și întrețin virtuțile omenești axiologice. Iar cele numai 100 de pagini ale cărții “Simón Bolívar” au valoarea tomurilor fundamentale. Înainte de a dispărea fantoma Timpului îi mai spune lui Bolívar: “Observă, învață, păstrează în mintea ta tot ce ai văzut și desenează, pentru ochii semenilor tăi, tabloul Universului fizic, al Universului moral; nu ascunde secretele pe care cerul ți le-a revelat, dezvăluie oamenilor adevărul.”
Acest ordin a fost ascultat și de scriitorul Doru Ilana. Meritul și măreția celor ce cultivă memoria oamenilor valoroși se profilează ca un Exegi monumentum propriu. Este cu sigurață și cazul autorului cărții “Simón Bolívar”. Asemenea biografi, istorici literari sau scriitori vor dăinui în timp pe măsura generozității lor. Miguel Angel Asturias, citat și el de Doru Ilana, are dreptate: “Ei închid doar ochii și continuă să vegheze.”
Octavian APAHIDEANU
