Cascada Moceriș, surpriza pentru turiștii marcați de peisajul de la Paralela 45 – Bigăr!

Cascada Moceris

Cu siguranță despre satul Moceriș, aparținător comunei Lăpășnicu-Mare, nu cunoaștem foarte multe lucruri dar ceea ce știm este că aici avem parte de un loc de o frumusețe rară. Din locul unde a văzut lumina zilei unul din cei mai îndrăgiți artiști ai Banatului, interpretul Nicu Novac, la aproximativ 4,3 km, plecând din centrul localității și urmând drumul de pe lângă cursul de apă al Pârâului Moceriș (pe valea satului, cum spun localnicii), se ajunge la locul în care formele de relief, de sub stâncile muntelui din apropiere, îți atrag atenția și parcă ți-ar șopti, că aici se ascunde ceva. Prima dorință este de a merge după sunetul produs de căderile de apă, pe un drum care a fost folosit cândva la extragerea tufului calcaros utilizat la construcția caselor.

Ajunşi deasupra locului din care încep căderile de apă, întâlnim prima cascadă, formată din căderea de apă prin mijlocul unui mușchi verde, crescut pe piatra calcaroasă. Coborând, undeva la mijlocul dealului, pământul se deschide în plan vertical și ne arată doar o parte din cea mai mare cascadă de la Moceriș, doar sunetul apei prevestind că spectacolul trebuie privit mai de aproape. În căutarea traseului spre cascada mare, printre pietrele strălucitoare și apa limpede și rece, pornind de la baza dealului, avem surpriza altei căderi de apă, cea de a treia. Urcând cu atenție spre platoul de la baza cascadei mari ești cuprins de farmecul locului, stropii de apă sunt purtați de adierile de vânt, sunetul este doar al apei ce pare să cadă din cer.

Cascada Moceris mishto

„Cei care au mai fost aici i-au spus Cascada de la Moceriș și așa o vom numi și de acum încolo“, ne-a mărturisit Silviu Velcotă, ghidul nostru din minunata Țară a Almăjului. Este frumoasă, grațiosă și înaltă. Sunetul cascadei te atrage și te face să te îndrăgostești de ea. Pazită de cele două cascade mai mici și de dealul în care se adăpostește, Cascada de la Moceriș este foarte puțin cunoscută. Ea poate deveni o atracție deosebită, din punct de vedere turistic, la fel cum este astăzi Cascada Bigăr. Accesul se poate realiza și cu un autoturism, dar cel mai indicat este folosirea unui autoturism de teren, drumul spre cascadă fiind un drum pietruit care trece deseori prin apa Mocerişului.

Așadar, ca o concluzie, am putea spune că frumusețile naturii acestui județ binecuvântat al Caraș – Severin-ului sunt încă departe de a fi  pe deplin cunoscute de publicul amator de pitoresc.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei