Căsătorie de conveniență între o tânără din Moldova Nouă și un albanez, descoperită de autorități

 

modelmic

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraș – Severin au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară în România unui cetăţean albanez, ca urmare a constatării existenţei unei căsătorii de convenienţă încheiate cu un cetăţean român și au dispus returnarea de pe teritoriul României.

O femeie de 28 de ani, din Moldova Nouă, a cunoscut un cetățean albanez în vârstă de 25 de ani, căsătorindu-se cu acesta, în cursul anului 2018, în Albania. După căsătorie străinul și-a schimbat numele de familie, după cel al soției. În luna februarie 2019, bărbatul a intrat în România fără a fi obligat să obțină viza de intrare pentru o durată a șederii de 90 de zile.

Ulterior, cei doi soţi s-au prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraș-Severin şi au depus documentele necesare prelungirii dreptului de şedere temporară pentru cetăţeanul albanez în scop de reîntregirea familiei.

Conform procedurilor, polițiștii de imigrări au început verificările în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora și alte activități relevante în stabilirea situației reale a căsătoriei.

De asemenea, în timpul interviului aceștia au fost inconsecvenţi în declaraţiile cu privire la circumstanţele în care s-au cunoscut, timpul petrecut împreună şi a altor informaţii relevante pentru demostrarea mariajului, concluzia polițiștilor fiind aceea că străinul a încheiat căsătoria în scopul schimbării numelui, obţinerii unui drept şi a unui permis de şedere pe teritoriul României, pentru ca ulterior să se poată stabilii într-o țară UE, întrucât are interdicție de a intra pe teritoriul spatiului Schengen pentru comiterea unor fapte de natură penală.

Ca urmare a celor constatate, cetăţeanului albanez i-a fost refuzată cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară în România, pe numele acestuia fiind emisă o decizie de returnare cu obligația de a părăsi țara noastră în cel mult 30 de zile.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al județului Caraș-Severin au precizat că se continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor în județ.

foto: viata-libera.ro

 

Elena FRANȚ 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei