Casa Muncitorească din Reșița are șanse să renască! Vezi istoria clădirii ridicată în 1935 de muncitorii reșițeni!

Casa Muncitorească din Reșița, dispărută în urma unui incendiu produs în urmă cu peste 15 ani, dăinuie încă în memoria multor reșițeni, care își amintesc cu nostalgie de evenimentele culturale sau sportive la care au asistat în clădirea construită în perioada interbelică cu sprijinul direct al muncitorilor. O veste bună a fost comunicată astăzi în ședința Colegiului Prefectural al județului Caraș-Severin: clădirea, sau mai bine zis fațada construcției, considerată odată cea mai modernă din întregul Banat, are toate șansele să poată fi din nou admirată în municipiul de pe Bârzava.

Conducerea Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin a readus astăzi în atenție proiectul conform căruia Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară urmează să își ridice un nou sediu pe amplasamentul fostei Case Municipale. Terenul a fost dat în urmă cu mai mulți ani de către Primărie în administrarea OCPI, însă, conform legii, orice clădire se va ridica în acel spațiu va trebui să reproducă fațada fostei Case Muncitorești, care deși a dispărut fizic este în continuare pe lista monumentelor istorice.

Prezent la ședința Colegiului Prefectural, directorul OCPI, Gheorghe Roșeți, a explicat că deși demersurile pentru construirea noului sediu au început în urmă cu șase ani, încă nu s-a reușit demararea lucrărilor, existând mai multe piedici, cum ar fi pierderea finanțării în perioada de criză sau contestațiile depuse după găsirea constructorului. Cu toate acestea, Roșeți s-a declarat optimist că lucrările ar putea demara anul acesta:

„Noi am primit terenul de la Primăria Reșița cu această condiție, de a respecta fațada. Am avut și elemente concrete din fațadă pe care le-am folosit la proiectare, dar și Direcția de Patrimoniu ne-a pus la dispoziție schițe. Am făcut toate etapele, am făcut achiziția publică, avem constructorul, avem și o parte din bani. Anul trecut am avut toată suma, nu am putut să o folosim din cauza contestațiilor care s-au făcut și care s-au prelungit. Anul acesta, s-a schimbat sursa de finanțare, de la finanțare de la Ministerul Dezvoltării s-a trecut pe autofinanțare. Noi suntem doar ordonator terțiar de credite, deci creditele de angajament trebuie să mi le aprobe Agenția. Noi avem promisiune că acest lucru se va întâmpla la rectificarea de buget. Avem bani de lucru pe anul acesta, dar sub aspect legal și formal eu trebuie să fiu acoperit cu credite pentru întreaga lucrare. Ea a fost adjudecată undeva în jur de 6 milioane de lei, plus TVA”.

Casa Muncitorească a fost unul din primele edificii publice realizate de către comunitatea din Reșița printr-un efort conjugat, după un proiect întocmit de un arhitect reşiţean format la şcoala germană şi a reprezentat o realizare remarcabilă la nivelul oraşului, fiind inclusă pe lista clădirilor protejate, a explicat directorul Direcției de Cultură, Liubița Raichici, care a prezentat cu acest prilej și o istorie a fostei clădiri, pe vremuri una din mândriile muncitorilor reșițeni.

O scurtă istorie a Casei Muncitorești din Reșița!

„După încheierea Primului Război Mondial muncitorilor reşiţeni li s-a îndeplinit cea mai arzătoare revendicare – ziua de lucru de 8 ore. Până atunci, în uzinele reşiţene se lucra 12 ore pe zi, iar în timpul conflagraţiei chiar 14 ore pe zi. În noile condiţii, o zi calendaristică pentru angajat avea următoarea structură: 8 ore de lucru + 8 ore de odihnă + 8 ore de recreere. Muncitorii au obţinut şi o altă importantă înlesnire – concediul de odihnă plătit de către conducerea Uzinelor de fier.

În această conjunctură s-a mărit substanţial volumul de ore pe care angajaţii l-au putut dedica organizării unor activităţi culturale, artistice şi sportive. Astfel de preocupări au existat încă din secolul XIX-lea (fanfara uzinei s-a înfiinţat în anul 1829), dar acum au putut fi amplificate şi diversificate. Au apărut cercuri de operetă, noi formaţii instrumentale şi corale, asociaţii sportive.

Desfăşurarea unui program vast de manifestări culturale s-a lovit de inconvenientul lipsei de spaţii adecvate pentru realizarea repetiţiilor şi a spectacolelor propriu-zise.

Sindicatele care coordonau şi activitaţile cultural-artistice ale muncitorilor reşiţeni au întreprins demersuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru artiştii amatori, au achiziționat clădiri mai încăpătoare în care să funcţioneze Căminul cultural muncitoresc ajungând ca după 1920 să amenajeze vechea Casă muncitorească în clădirea în care azi funcţionează expoziţia de mobilă a firmei Gerasis, dar şi aceasta s-a dovedit insuficientă. La aceea dată în Reşiţa Montană mai funcţionau ca săli de spectacole cu scenă – Sala Casinei române (aici mai târziu a funcţionat secţia de box a C.S.M între 1948-1988) precum şi sala festivă a casei parohiale romano-catolice (care după 1948 a fost confiscată de către organizaţia MADOSZ); de asemenea mai exista şi sala Oltenia (fosta Panonia), dar care era folosită şi ca sală de bal sau de restaurant şi în general avea un statut mai exclusivist.

În anii 1921-1924 se hotărăşte înfiinţarea unei societăţi muncitoreşti pe acţiuni, cu scopul ridicării şi întreţinerii unei case muncitoreşti. Construcţia propriu -zisă începe în 1924.

Conducerea sindicatului a achizitionat terenul necesar ridicării viitorului complex cultural, chiar în piaţa centrală a oraşului, piaţa Carmen Sylva.

Construcţia a fost executată în anul 1935 şi pusă în funcţiune în anul următor din inițiativa și cu contribuția Organizațiilor muncitorești și a Uzinei Constructoare de Mașini.

Concepţia clădirii i-a fost atribuită tânărului arhitect Max Mueller, un reşiţean de renume, care a studiat la Budapesta.

În anul 1936 se definitivează clădirea care găzduia sala cinematografului – conceptul fiind atribuit arhitectului Max Mueller.

Festivitatea de deschidere – 23 februarie 1936 – a avut un succes răsunător; a avut loc premiera piesei de operetă cu conţinut muncitoresc “Der Obersteiger”.

Întregul ansamblu a primit denumirea de “CASA MUNCITOREASCĂ”, iar acest simbol a fost imprimat pe faţada salii de spectacole care era aliniată la rândul de case care flanca piaţa Centrală a oraşului.

În anul 1937 a fost considerată una din construcţiile cele mai moderne ale Banatului, sala fiind dotată cu toate facilităţile.

Realizarea unei astfel de proiect ambiţios şi costisitor a fost posibilă datorită efortului deosebit depus de către sindicaliştii reşiţeni pe tot parcursul desfăşurării lucrărilor. Muncitorii au contribuit la efortul financiar al societaţii pe acţiuni, dar s-au implicat şi fizic în lucrările de şantier prestând zeci de mii de ore de muncă voluntară, sacrificându-şi timpul liber şi concediile de odihnă pentru această cauză nobilă.

Conducerea U.D.R. s-a implicat şi ea în realizarea vastului proiect îndeosebi în înălţarea sălii de spectacole. Sprijinul oferit a însemnat asigurarea materialelor pentru realizarea grinzilor metalice de susţinere a acoperişului sălii; aprobarea realizării întregii instalaţii de încălzire centrală în secţiile Uzinei; realizarea instalaţiilor mecanice şi electrice necesare manevrării decorurilor; realizarea tablourilor electrice necesare întregului complex. Conjugarea tuturor eforturilor a revenit conducerii organizaţiei sindicale social democrate la care erau afiliaţi majoritatea muncitorilor reşiţeni.

Trebuie reamintit faptul ca punctul forte al întregului ansamblu cultural l-a reprezentat sala de spectacole care a fost realizată după concepţia unui arhitect născut la Reşiţa şi care după finalizarea studiilor universitare s-a stabilit la Budapesta. Este vorba despre arhitectul Maximilian Muller care a acceptat cu mare bucurie să proiecteze pentru oraşul său natal, o cladire monumentală în stilul Bauhaus, care să beneficieze de toate facilităţile tehnice ale anilor respectivi.

Pentru a marca legătura spirituală care există între Casa Muncitorească şi noua structură a zilei calendaristice muncitoreşti, arhitectul a decis să înzestreze sala de spectacole cu 888 de scaune în amintirea celor trei 8 de aur ai muncitorilor reşiţeni. Legat de acest simbol trebuie amintit faptul că imediat după 1919 birtaşul reşiţean Horvath Willibald şi-a rebotezat localul în ”La cei trei 8 de aur” (viitorul restaurant Mureșul).

Sala de spectacole Casa Muncitorească a fost în acei ani cea mai modernă sala din întregul Banat fiind superioară sălii Capitol din Timişoara. Edificiul reşiţean oferea o paletă largă de posibilităţi tehnice şi structurale pentru susţinerea unor reprezentaţii de: teatru dramatic, teatru liric, balet, ansambluri de estradă şi în primul rând proiecţii de filme cinematografice. La aceasta trebuie adăugat faptul că pe scena Casei Muncitoreşti se desfăşurau competiţii sportive – box, lupte, haltere, gimnastică.

Sala de spectacole a fost foarte potrivită și pentru desfăşurarea unor mitinguri cu caracter sindical, politic sau civic.

În anul 1942 construcţia a suferit o intervenţie majoră în sensul înlocuirii acoperişului de lemn cu un acoperiş nou realizat din ferme metalice şi planşeu din beton armat suspendat de acestea.

În primul deceniu al existenţei sale, Casa Muncitorească a găzduit concertele simfonice ale orchestrei camerale aparţinând Filarmonicii din Berlin, dar şi spectacole de cabaret susţinute de marele Constantin Tănase sau de cupletiştii budapestani Barsssony Roszi – Denes Oscar.

În anii postbelici aici au putut fi aplaudaţi artişti remarcabili: George Vraca, Maria Tănase, Ion Voicu, Radu Aldulescu, George Georgescu dar şi Sergiu Malagamba, Gică Petrescu, Aida Moga, Nicolae Niţescu, N. Stroe, Mircea Crisan sau orchestra de estradă a R.T.V. din Belgrad avându-l ca solist pe George Marianovici precum şi Ansamblul de jongleri ai circului naţional chinezesc.

Tot în această sală, reşiţenii s-au putut bucura de prima stagiune permanentă a Operei de stat din Timişoara (1957-1958). Aproape la acelaşi nivel artistic s-au ridicat şi spectacolele oferite de către artiştii amatori reşiţeni care au oferit reprezentaţii memorabile de muzică corală, muzică simfonică (orchestra simfonică număra 70 de muzicieni), muzică de estradă, muzică de jazz, spectacole de balet, dar cele mai îndrăgite au fost spectacolele de operetă (în Reşiţa activau trei cercuri de operetă).

În 1948 clădirea Casei Muncitoreşti a fost naţionalizată.

După naţionalizare Casa Muncitorească a fost folosită ca locaţie a întrunirilor muncitoreşti.

Până la deschiderea Casei de cultură a sindicatelor în anul 1958, Casa Muncitorească era centrul cultural al oraşului, după care a fost utilizată ca cinematograf. În anul 1989, se sistează şi activitatea cinematografului.

Cinematograful Casa Muncitorească a permis reşiţenilor să urmărească în condiţii foarte elegante pelicule remarcabile. Reprezentaţiile cinematografice în anii de dinainte de 1989 erau cele mai accesibile şi îndrăgite ocazii pentru petrecerea timpului liber. Sub acest aspect trebuie spus că atractivitatea sălii din Piața Republicii a început să piardă teren în faţa săli Dacia inaugurată în anul 1980.

Mulţi reşiţeni iubitori de sport sunt legaţi de Sala Casei Muncitoreşti datorită competiţiilor sportive de înalt rang care s-au desfăşurat acolo avându-i ca protagonişti pe reşiţenii componenţi ai lotului olimpic român, boxerii Gheorghe Fiat și Puiu Nicolae, luptatorii Ion Cuc și Marin Bolocan sau la marele gimnast Andrei Kerekes.

Sunt şi reşiţeni pentru care sala Casei Muncitoreşti înseamnă locul în care au fost prezentate publicului primele spectacole ale nou înfiinţatului Teatru de Stat care a luat naştere în anul 1949 şi a pornit la drum cu o trupă de artişti profesionişti proveniţi de la mai multe teatre bucureştene şi care în timp a fost întregită cu tineri absolvenţi ai IATC.

Teatrul profesionist dramatic a funcţionat aici până în anul 1955 când i s-a atribuit spre folosinţă nou restaurata sală Oltenia. Sala Casei Muncitoreşti a fost degrevată de găzduirea competiţiilor sportive în anul 1960 atunci când autorităţile locale au valorificat un hangar militar din Moroasa transformându-l într-o cochetă Sală a Sporturilor (dar care din păcate în anii noștri a fost sacrificată).

După anul 1989 a funcţionat o discotecă.

În noaptea de 14 spre 15 august 2002 a avut loc un incendiu. Incinta clădirii a ars în întregime, iar structura acoperişului s-a prăbușit în totalitate. Clădirea ajungând ruină, în anul 2005, s-au început lucrările de demolare”.

În încheierea raportului, conducerea Direcției de Cultură își exprimă speranța că această clădire va fi ridicată în perioada următoare și își arată disponibilitatea de a sprijini demersul proprietarilor, administratorilor, persoanelor fizice sau juridice, administraţiilor locale şi a celei judeţene de a restaura monumentele aflate în grija lor.

foto Casa Muncitorească: Facebook

Karina TINCUL