„MENS SANA IN CORPORE SANO”. Cărășenii au ocazia să pășească în lumea artelor marțiale!

modelmic

Mişcarea sportivă din oraşul Bocşa este una cu vechi tradiţii. În acelaşi timp aceasta s-a pliat şi pe sporturile noi, care încep să prindă contur tot mai mult în peisajul sportiv românesc şi implicit cel bocşean.

În acest sens, Federaţia Română de Arte Marţiale, Clubul “Mifuro” din Bocşa, cu sprijinul autorităților locale şi al Casei Orăşeneşti de Cultură din localitate organizează astăzi seminarul judeţean „Shotokan Karate 9 Kyu – 1 Dan”.

Seminarul va începe astăzi la ora 14:00 și vor participa sportivi de la cluburile: „Palatul Copiilor “ şi „San-Ren” din Reşiţa şi „Mifuro” din localităţile Măureni şi Bocşa.

Participanţii vor avea ocazia să aprofundeze tehnicile de Kumite şi Kata care se folosesc în competiţiile naţionale şi internaţionale organizate de către Federaţia Română de Arte Marţiale. De asemenea, curioșii care vor veni să-i privească vor avea o ocazie unică de a păși în lumea artelor marțiale prin intermediul celor mai talentați sportivi din județ.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei