Un cărășean a fost prins de polițiști în timp ce transporta în condiții improprii peste 100 de kilograme de pește, pentru care nu avea documente legale. Bărbatul a fost depistat aseară, pe raza județului Mehedinți de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa.
„În data de 04.08.2019, ora 21.40, în urma unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa – I.T.P.F. Timişoara au oprit pentru control, pe D.N. 57, un autoturism marca Daewoo, în care se aflau două persoane de sex masculin.
La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au depistat, în portbagaj, cantitatea de 104 kilograme de peşte, din specia somn, transportată în condiţii improprii, în saci de plastic. Cantitatea de pește aparținea pasagerului din dreapta, R.M., în vârstă de 48 ani, domiciliat pe raza judeţului Caraș-Severin, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă”, informează subcomisar de poliție, Petre – Ionuț Nicola, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Poliției de Frontieră Timișoara.
Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare ilegală a peştelui ori deţinere sau transport în vederea comercializării fără documente legale.
Karina TINCUL


